Producţia de carne a României a urcat în luna martie 2024 la toate speciile de animale şi păsări în comparaţie cu luna precedentă, însă la ovine şi caprine s-a înregistrat aproape o triplare a acesteia (+179%), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
Astfel, în martie 2024, au fost sacrificaţi 269.000 de porci, în creştere cu 6,75% comparativ cu luna februarie 2024, când au fost sacrificate 252.000 de animale.
Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul de sacrificări a fost mai mic cu 5,28% (de la 284.000 de capete).
Producţia de carne de porc a totalizat 24.404 tone în martie 2024, în scădere cu 4,36% faţă de aceeaşi lună din 2023, dar în creştere cu aproape 8% faţă de luna anterioară.
În schimb, la carnea de pasăre, producţia a crescut în martie 2024 şi raportat la luna similară din 2023, cu 9,26%, dar şi faţă de februarie 2024, cu 4,27%, fiind de 48.980 de tone.
Datele statistice arată că în a treia lună a anului în curs au fost sacrificate 28,512 milioane de păsări, în creştere atât faţă de februarie (27,574 milioane capete), cât şi comparativ cu martie 2023 (27,073 milioane capete).
În ceea ce priveşte producţia de carne de bovine, aceasta a totalizat în luna martie a acestui an 6.934 tone, fiind în creştere cu 26,35% faţă de februarie 2024, când a fost înregistrată o producţie de 5.488 tone carcasă. Faţă de martie 2023, când s-au consemnat 7.387 tone carcasă, a fost o scădere de 6,13%.
În perioada analizată, numărul bovinelor sacrificate a ajuns la 42.000 de capete, în creştere faţă de 34.000 de capete în luna februarie 2024, şi în scădere cu 3.000 de capete raportat la martie 2023.
Producţia de carne de ovine şi caprine a înregistrat o creştere cu aproape 179% în martie 2024, la 4.699 de tone, de la 1.686 tone în februarie 2024, şi cu 29,38% raportat la martie 2023.
Potrivit INS, în martie 2024 au fost sacrificate 364.000 de oi şi capre, comparativ de aproape trei ori mai multe faţă de luna anterioară (110.000 capete) În martie anul trecut, numărul ovinelor şi caprinelor sacrificate a totalizat 276.000.
Citește mai multe știri agricole accesând acest link.