12 C
București
marți, 31 martie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleProducţia de vin a Franţei poate avea de suferit din cauza gerului

Producţia de vin a Franţei poate avea de suferit din cauza gerului

Gerul care a lovit luna aceasta viile din Franţa ar putea diminua, cu aproximativ o treime, producţia de vin din acest an comparativ cu situaţia din ultimii ani, a anunţat joi organismul public FranceAgriMer, pe baza estimărilor iniţiale ale producătorilor de vin, informează Reuters.

Pierderile de producţie, care ar putea fi revizuite pe măsură ce impactul gerului va deveni mai clar în săptămânile următoare, sunt preconizate la aproximativ 15 milioane de hectolitri, ceea ce ar duce producţia de vin a Franţei în 2021 undeva între 28% şi 32% sub media volumelor din ultimii ani, a precizat Ygor Gibelind, specialist pentru sectorul vinului la FranceAgriMer.

„Acest ger a fost unul excepţional, în sensul că a ajuns atât de departe în sud şi a fost atât de răspândit”, a spus Gibelind, adăugând că pagubele au fost exacerbate de temperaturile ridicate care au precedat îngheţul şi au accelerat creşterea plantelor.

‹ adv ›

Printre regiunile viticole cele mai afectate se numără Burgundia, unde estimările iniţiale privind pierderile se ridică la aproximativ 50%, Languedoc cu 40% şi Aquitaine, unde este inclusă şi zona Bordeaux, cu pierderi de aproximativ 30%, a adăugat Gibelind.

Viile se numără printre suprafeţele agricole din Franţa afectate de gerul sever din urmă cu două săptâmâni, alături de livezi de fructe şi culturile de sfeclă de zahăr, care au suferit şi ele pierderi considerabile.

Guvernul de la Paris a promis că va aloca ajutoare în valoare de aproximativ un miliard de euro pentru agricultură, inclusiv prin accesul producătorilor de vin la un fond destinat limitării efectelor negative ale dezastrelor naturale, pentru a-i despăgubi pentru 40% din pierderile care nu sunt acoperite de asigurări.

Producătorii de vin vorbesc de posibile pierderi economice în valoare de 1,5 – 2 miliarde de euro din cauza gerului, susţine Gibelind, în linie cu estimările anterioare ale sectorului.

‹ adv ›

Pierderile potenţiale din acest an ar putea duce producţia de vin din acest an la aproximativ 32 milioane hectolitri, fiind posibil să fie chiar mai mică decât cea de 36 milioane de hectrolitri înregistrată în 2017, un an cu condiţii meteo nefavorabile.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Pachetul SARACEN PRO – soluția completă pentru tratamentele de primăvară la cereale

Nufarm prezintă pachetul Saracen Pro. Prin combinația dintre erbicidul Saracen...
‹ adv ›

Beatrice Costandachia, tânăr fermier: Agricultura trebuie să devină prioritate în economia României

Povestea Beatricei Costandachia impresionează prin curaj, perseverență și dragostea sinceră pentru pământ. Deși parcursul ei academic a început în...

Fermierii beneficiază de credite garantate pentru bunăstarea animalelor în 2026

Fermierii români primesc în continuare acces la finanţare prin parteneriatul dintre Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole