11.2 C
București
marți, 14 mai, 2024

-

HomepageAdvAgroland Agribusiness: Suntem nevoiți să revizuim bugetul de venituri și cheltuieli pentru...

Agroland Agribusiness: Suntem nevoiți să revizuim bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2023

Agroland Agribusiness în primul semestru a obținut venituri de 28,6 milioane de lei, o creștere de 11% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. În ceea ce privește EBITDA, aceasta a ajuns la 2,2 milioane de lei, o majorare cu 9%.

În plus, profitul net a crescut cu 3% comparativ cu S1 2022, ajungând la 1,3 milioane de lei. Aceste rezultate au fost generate în contextul în care agricultura din România continuă să traverseze o perioadă dificilă, fiind încă influențată de efectele provocărilor anului trecut.

Scumpirea inputurilor utilizate de fermieri versus prețul mic la vânzarea produselor a redus lichiditatea acestora, micșorând cantitatea achiziționată a unor categorii de inputuri, fapt reflectat inclusiv de scăderea veniturilor Agroland Agribusiness obținute din vânzarea de fertilizanți.

Pe lângă scăderea prețurilor, coroborat cu perioade secetoase în anumite zone din România, cu o producție oscilantă pentru toate culturile, vom vedea în continuare presiune pe veniturile fermierilor care vor începe un nou sezon, temători la nivel de investiții.

Pe segmentul de Trading de Cereale, Agroland Agribusiness a înregistrat o creștere de 53% în comparație cu primul semestru al anului trecut.

„Menționez că ne-am confruntat cu prețuri scăzute la cereale, cu până la -50% pentru cultura de orz, -31% pentru rapiță și -46% pentru grâu, față de aceeași perioadă a anului trecut. Contextul general a fost unul care i-a afectat pe toți cei implicați în proces, dar în mod particular pe producători care, nu numai că au avut costuri ridicate la înființarea culturilor de toamnă, dar s-au văzut nevoiți să își vândă produsele la prețuri mici”, susține Florin Radu, CEO Agroland Agribusiness.

Primul semestru din 2023 a adus, încă din prima luna a acestui an, o resetare la nivel mondial pe piața input-urilor, care a avut ca motor tranzacțiile cu îngrășăminte, efectele resimțindu-se cel mai puternic în acest sector.

Toate acestea în contextul în care prețurile foarte mari practicate în S2 2022 au redus
accesibilitatea pentru fermieri. În S1 2023, la nivel de regiune (Europa de Sud-Est) prețul îngrășămintelor a rămas în continuare sub influența factorilor geo-politici, prețului gazului, costurilor de logistică și taxelor, însă a suferit scăderi față de valorile din S2 2022.

„În condițiile actuale, chiar dacă din punct de vedere cantitativ, valorile comercializate nu au fost mai mici față de aceeași perioadă a anului trecut, sumele raportate au înregistrat o scădere de 10%, cauzată tocmai de scăderea masivă a prețurilor la nivel mondial, acestea fiind cu peste 30% mai mici în S1 2023 comparativ cu S1 2022.

În acest context dificil de piață, suntem nevoiți să revizuim bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul acesta, prin scăderea cifrei de afaceri de la 81,8 milioane de lei la 76,6 milioane de lei și a profitului net de la 3,2 milioane de lei la 2,6 milioane de lei”.

Semințele și pesticidele au înregistrat creșteri față de aceeași perioadă a anului trecut în special pentru că a crescut numărul de clienți, însă prețurile nu au suferit modificări majore, raportează Agroland Agribusiness.

Agroland Agribusiness
Agroland Agribusinesshttps://agribusiness.agroland.ro
Agroland Agribusiness, companie antreprenorială românească, parte a grupului Agroland, specializată în vânzarea de inputuri pentru agricultură.

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Producătorii de mușcate din România își pot crește afacerea cu materiale gratuite de marketing

Producătorii români de mușcate sunt sprijiniți de UE și...

AgriPlanta 2024: Acces gratuit și prioritizat pentru înscrierile online

DLG Intermarketing, în parteneriat cu A.P.I.M.A.R. și cu sprijinul partenerului oficial ICL Growing Solutions România, anunță deschiderea înscrierilor online...

Apofruit – cooperativa din Italia cu 2700 de membri, anunță planurile de investiții în inovație varietală

Apofruit, o importantă cooperativă din Italia cu peste 2.700 de membri, a prezentat realizările și planurile sale strategice în...

Saint-Gobain România şi OMV Petrom semnează un acord pentru furnizarea de energie verde

OMV Petrom va livra, în următorii cinci ani, circa 800 GWh de energie regenerabilă în cele 14 locaţii ale...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole