2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleBuzău: Peste 3.000 de hectare de teren cultivate cu porumb, floarea-soarelui și...

Buzău: Peste 3.000 de hectare de teren cultivate cu porumb, floarea-soarelui și viță de vie, distruse de furtuni

Peste 3.000 de hectare de teren cultivate cu porumb, floarea-soarelui şi viţă de vie au fost distruse în urma furtunilor şi ploilor torenţiale înregistrate în ultimele zile, au transmis, miercuri, reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Buzău.

Potrivit specialiştilor, au existat fermieri care şi-au pierdut în totalitate culturile de porumb.

Având în vedere fenomenele meteo nefavorabile, în baza unui ordin al Instituţiei Prefectului Buzău a fost organizată o comisie pentru evaluarea pagubelor.

„În urma fenomenelor meteo violente care s-au abătut asupra judeţului Buzău, au fost afectate suprafeţe întinse cultivate cu porumb, floarea-soarelui şi viţă de vie. Specialiştii din cadrul DAS Buzău au fost încă de luni, după ce au fost primite înştiinţări în zonele respective, au fost făcute constatări, evaluări. Din păcate, proporţia afectată este însemnată, spre 90-100% în anumite cazuri.

Apreciem că suprafaţa afectată este de peste 3.000 de hectare la nivelul judeţului. La ora aceasta noi facem procese verbale, le întocmim, le eliberăm fermierilor pentru a le putea prezenta Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură sau la Administraţia Naţională a Finanţelor Publice pentru a putea fi scutiţi de impozitul pe veniturile realizate.

Am văzut şi suprafeţe roditoare de legume afectate, cu mare întristare spun asta, pentru că oamenii au investit mulţi bani în infrastructură, în aprovizionarea cu apă, în diverse echipamente pentru a putea să irige, dar cel mai afectat este porumbul, cultura cu cea mai mare pondere. Culturile respective dădeau speranţe la producţii mari, nu vorbim de culturi de porumb care să spunem erau afectate de secetă. Solariile nu au fost afectate, din fericire au rezistat”, a declarat directorul DAJ Buzău, Cosmin Florea.

‹ adv ›

Potrivit DAJ, pentru persoanele fizice, individual sau într-o formă de asociere, care au înregistrat pierderi urma în fenomenelor meteorologice pe o suprafaţă de peste 30% din terenul destinat producţiei agricole vegetale deţinute, norma de venit se poate reduce proporţional cu pierderea respectivă.

„Activitatea de constatare va continua pe măsură ce primim şi înştiinţări. Oamenii care au fost afectaţi trebuie să depună înştiinţările respective la DAJ”, a mai precizat Cosmin Florea.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

ANPC și Romalimenta colaborează pentru conformitatea produselor alimentare

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi cei...
‹ adv ›

În 2023, UE a capturat 3,3 mil. tone de pește, cea mai mare parte e din Atlanticul de Nord-Est

În 2023, captura totală de pește în Uniunea Europeană a fost estimată la 3,3 milioane de tone în greutate...

China extinde investigaţia asupra subvenţiilor pentru produsele lactate din UE

China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, pentru a include...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole