Vermicompostarea este o metodă folosită pentru bioconversia deșeurilor organice și obținerea compostului prin folosirea în calitate de biotransformator a diverselor specii de râme.
Bioconversiei prin vermicultivare pot fi supuse toate tipurile de gunoi de grajd, care au fost supuse, în prealabil, fermentării.
Desfășurarea tehnologiei bioconversiei deșeurilor organice prin vermicultivare începe cu organizarea gospodăriilor pentru aceasta. Este necesar de determinat care vor fi direcțiile dominante:
- Creșterea populației de râme.
- Producerea vermicompostului pentru comercializare.
- Producerea vermicompostului pentru necesități personale.
- Producerea masei biologice pentru a fi folosită în rația de hrană a animalelor, peștilor, păsărilor și în alte domenii.
Pentru organizarea gospodăriilor pentru vermicultivare este necesar de determinat locul de unde vor fi colectate deșeurile organice, care vor fi căile de transport și sursele de apă folosite.
Tehnologia vermicompostării poate fi practicată în încăperi și în aer liber. Pentru desfășurare în încăperi, nu sunt necesare investiții capitale speciale, dar pot fi folosite clădirile rămase pe teritoriul fermelor zootehnice.
În încăperi, vermicultivarea se efectuează pe suprafețe betonate, unde sunt amenajate secții, și pe stelaje, folosind lăzi din lemn sau metal.
Este necesar de menționat că practicarea tehnologiei în încăperi este mai eficientă decât în aer liber, deoarece aici se poate obține de două ori mai mult vermicompost.
În lipsa încăperilor, organizarea gospodăriei poate fi efectuată conform schemei care prevede localizarea ei pe teritorii în aer liber, unde vermicultura este plasată în substratul din șanțuri sau grămezi și procesul tehnologic se desfășoară din luna aprilie până în octombrie. Această schemă este accesibilă și utilizarea ei permite folosirea pe larg a tehnicii.
În primul an de lucru privind organizarea gospodăriei pentru vermicultivare, se prevede acumularea cantității necesare de râme. În acest scop, într-o secție (2m2) se plasează de la 4000 până la 20 000 râme, drept rezultat obținându-se doar 200-300 kg de vermicompost.
Lucrul privind ciclul complet în tehnologia vermicompostării începe din al doilea an, dacă în anul precedent a fost obținută cantitatea necesară de râme. În această perioadă, gospodăria trece la regimul complet, când în fiecare secție trebuie să fie amplasate de la 30 000 până la 100 000 râme.
Ca rezultat al prelucrării deșeurilor organice, dintr-o secție se obțin 1 000-1 200 kg de vermicompost.
Teritoriul preconizat se împarte în patru sectoare de producere. Primul sector (pentru fermentare) este folosit pentru depozitarea deșeurilor organice, fermentarea și pregătirea compostului.
Sectorul este situat pe o suprafață pregătită prealabil, unde procesul tehnologic de bază se desfășoară în grămezi, după ce compostul este transportat în sectorul doi de producere (pentru vermicompostare).
Aici, sub influența râmelor, compostul este prelucrat și transformat în vermicompost brut. Acesta se transportă la al treilea sector de producere, unde are loc pregătirea (afânarea și uscarea).
Compostul este transportat în al patrulea sector de producere, unde are loc aprecierea calității, ambalarea și comercializarea compostului final.
În acest sector, vermicompostul este cernut, sortat în diferite fracţii, ambalat, depozitat şi pregătit pentru comercializare sau încorporare în sol.
O importanţă deosebită pentru râme o are structura substratului nutritiv şi componenţa lui chimică. Substratul trebuie să fie omogen, afânat şi umed.
Principalele etape ale tehnologiei bioconversiei deşeurilor organice prin vermicultivare sunt:
- selectarea şi pregătirea terenului în scopul organizării sectoarelor şi secţiilor;
- pregătirea substratului nutritiv;
- plasarea vermiculturii în substratul nutritiv;
- selectarea (separarea) râmelor din substratul nutritiv şi păstrarea lor.
Selectarea locului şi pregătirea terenului în scopul organizării sectoarelor şi secţiilor pentru vermicultivare
Locul ales trebuie să fie situat într-o zonă accesibilă pentru folosirea deşeurilor organice, să fie puţin înclinat, având scurgere în şanţ, pentru ca apa să se scurgă din sectoare, deoarece vermicultura nu suportă umiditate sporită. Sectoarele trebuie să fie orientate în direcţia predominantă a vântului.
Deci, unde predomină vânturile nordice şi nord-vestice, sectoarele trebuie să fie orientate în direcţia de la nord spre sud sau de la nord-vest spre sud-est, pentru a nu fi în bătaia vântului şi pentru a primi o cantitate suficientă de căldură.
Pregătirea sectoarelor şi secţiilor
Se recomandă sectoare cu lăţimea de 1m şi lungimea de 50 m, practicându-se sectoare perechi. Distanţa dintre 2 sectoare poate fi de 1m, iar dintre cele perechi – 4,0m – 4,5m. Fiecare sector se împarte în secţii cu dimensiunile 1,0m×2,0m.
Dacă pentru vermicultivare se folosesc şanţuri, atunci adâncimea lor trebuie să fie de 0,5m – 0,6m, iar dacă se practică sectoarele sub formă de grămezi, grosimea lor nu trebuie să depăşească 0,4m – 0,6m. În practică, pot fi efectuate schimbări în structura sectoarelor.
În gospodăriile ţărăneşti, unde cantitatea dejecţiilor nu este suficientă pentru formarea sectoarelor, râmele pot fi plasate în gropi cu dimensiunile de 1,0m×2,0m, cu adâncimea de 0,5-0,6m, sau grămezi formate din deşeurile organice de diversă origine.
Fundul gropii sau terenul trebuie să fie bine tasat. Pereţii gropii trebuie pardosiţi cu scândură sau alt material, pentru a împiedica părăsirea substratului de către râme. Grămezile de deşeuri organice se plasează pe terenurile tasate.
În şanţuri sau pe teritoriul tasat, înaintea amplasării substratului nutritiv, se aştern paie, rumeguş sau dejecţii de cabaline. Iniţial, substratul nutritiv este amplasat pe întreaga suprafaţă a sectorului. După amplasare, substratul nutritiv trebuie stropit abundent timp de 4-5 zile, apoi zilnic pe parcursul a 20-30 de zile.
Acest proces asigură spălarea urinei şi reglează nivelul de aciditate activă până la 6,8-7,2 unităţi convenţionale.
În perioada caldă a anului (martie-octombrie), în sectoarele sau secţiile formate, hrana suplimentară se adaugă o dată la 2 săptămâni.
Grosimea substratului amplasat în sectoare depinde de anotimp, vara constituind 15-20 cm, iar iarna 25-30 cm. Hrana suplimentară se plasează peste substratul de bază în mijlocul sectorului (secţiei, grămezii) şi se repartizează uniform.
Zona laterală joacă rolul spaţiului de retragere (securitate), în cazul în care hrana nu va fi acceptată de râme. Se recomandă ca hrana suplimentară să fie compusă din diverse genuri de deşeuri organice, după ce au fost supuse procesului fermentării.
Cantitatea anuală de substrat nutritiv necesară pentru o secţie (1,0m x 2,0m) constituie 2 000 kg, din care se obţine 1 200 kg de vermicompost.
În anotimpul rece, râma Hibridul Roşu de California cade în hibernare. Substratul nutritiv în această perioadă se plasează în secţii, într-un strat cu grosimea de 10-15 cm, la fiecare 15-20 zile.
Râmele prelucrează numai stratul de jos (5 cm), dacă temperatura este de 0-2˚C. După 15-20 zile, se plasează încă un strat de hrană suplimentară, cu grosimea de 20 cm.
Este raţională folosirea în calitate de substrat nutritiv a dejecţiilor de cabaline sau ale altor animale, cu adaos de cel puţin 20% de paie mărunţite.
Sectoarele, secţiile sau grămezile de deşeuri organice trebuie să fie acoperite în decursul întregului an cu paie, rogojini sau pânză de sac.
Pregătirea substratului nutritiv
Succesul vermicultivării depinde, în mare măsură, de pregătirea substratului nutritiv şi de calitatea lui. În calitate de substrat nutritiv pentru râme pot fi utilizate deşeuri organice de diverse origini.
Un substrat important îl reprezintă gunoiul de grajd (dejecţiile animalelor şi păsărilor), deşeurile din fitotehnie, abatoare, din industria alimentară, industria forestieră, fracţia solidă (nămolul) a gospodăriilor comunale, nămolul de râu şi lac, deşeurile menajere etc.
Un substrat nutritiv benefic pentru râme este cel care conţine cantitatea necesară de celuloză. Conţinutul de celuloză în substratul nutritiv trebuie să constituie circa 30%.
În calitate de celuloză pot fi folosite deşeuri organice precum paiele, hârtia, cartonul, rumeguşul de lemn, frunzele şi tulpinile de plante, deşeurile de fructe şi legume din industria alimentară şi menajeră, care în combinaţie cu dejecţiile animalelor trebuie să fie supuse fermentării, pentru a regla nivelul acidităţii active şi ale conţinutului de azot amoniacal.
Dejecţiile tineretului bovin, în funcție de particularitățile lor, pot servi ca substrat nutritiv de bază şi hrană suplimentară. Dejecţiile păstrează 30%-35% din proteina primită de animale prin furajele concentrate.
Dacă analiza chimică arată că în dejecţii se regăsește 45% proteină, atunci nu pot fi folosite ca hrană pentru râme. Pentru a micşora cantitatea de proteină, se pot adăuga paie sau hârtie mărunţită.
Fermentaţia acestor dejecţii durează 6-7 luni, dacă au un conţinut ridicat de proteină 10-11 luni.
Dejecţiile de ovine trebuie stropite abundent pentru a regla aciditatea, înainte de a fi depozitate în grămezi de 40-50cm înălţime. O grosime mai mică este preferabilă. Fermentarea durează 3-4 luni, apoi deşeurile organice pot fi utilizate ca substrat nutritiv sau hrană suplimentară.
Dejecţiile de păsări pot fi folosite ca hrană suplimentară în vermicultivare, având un impact benefic asupra dezvoltării fiziologice a râmelor. Fermentarea lor 14-16 luni. După aceasta, trebuie analizate chimic lunar înainte de utilizare.
În vermicultivare nu pot fi folosite dejecţiile animalelor care nu au fost supuse fermentării pentru perioada menţionată (cu excepţia dejecţiilor de iepuri). Dacă dejecţiile de animale nu sunt folosite în termen de doi ani de la fermentare, ele nu sunt benefice, deoarece lipsesc proteinele şi vitaminele.
Substratul nutritiv folosit în vermicultivare trebuie să corespundă parametrilor fizico-chimici optimi: aciditatea de 6,8-7,2 unităţi convenţionale; azotul total 1,45%-1,70%; fosforul (P2O5) 0,47%-1,03%; magneziu 0,71%-0,77%.
Temperatura optimă pentru dezvoltarea râmelor în condiţiile climatice din Moldova este de +20-25˚C. La +14-18ºC se optimizează reproducerea, iar la +7-12ºC râmele nu se înmulţesc, ci intră în hibernare.
Sporirea acidităţii până la 6-5 unităţi și lipsa aeraţiei substratului duce la reducerea numărului de indivizi tineri și a greutăţii corporale a indivizilor maturi. Pentru a aduce aciditatea la valoarea normală, se poate adăuga cretă sau var substratului acid, sau sol cu aciditatea sporită sau turbă substratului bazic.
Umiditatea substratului nutritiv trebuie să fie de 70%-80%. În mod practic, poate fi evaluată prin strângerea substratului în pumn. Dacă apa se prelinge printre degete, umiditatea corespunde cerinţelor tehnologiei.
Plasarea râmelor în substratul nutritiv
După ce substratul nutritiv a fost pregătit pentru utilizare, se face ultimul test pentru determinarea calităţii lui. Acest test se numeşte „Testul 50 de râme”. Într-o ladă cu dimensiunile 50×50×15 cm se amplasează substratul nutritiv testat, cu grosimea de 5-6 cm.
În ea sunt plasate 50 de râme mature. După 24 ore se efectuează controlul, care constă în numărarea râmelor şi în analiza stării lor. Lipsa unei râme sau prezenţa a 1-2 râme moarte demonstrează că substratul este nefavorabil pentru activitatea râmelor.
După determinarea calităţii substratul se plasează în mijlocul secţiilor şi sectoarelor, la margini păstrându-se libere 10-15 cm, pentru retragerea vermilor în caz că substratul nu coincide cerinţelor de calitate.
Plasarea râmelor se efectuează dimineaţa, dat fiind faptul că sub influenţa razelor solare ele se ascund repede în substrat. Conform standardelor internaţionale, se consideră că într-o secţie trebuie să fie plasate circa 100 000 de râme (indivizi de vârstă diferită, inclusiv coconi).
Pe parcursul primei săptămâni, zilnic, trebuie să se controleze dacă nu sunt prezente anomalii în comportarea şi dezvoltarea râmelor. Dacă la finele primei săptămâni indivizii maturi încep să folosească în nutriţie substratul în care au fost plasaţi, atunci pe parcursul primei luni după plasarea râmelor nu se efectuează nutriţia suplimentară.
Din luna martie până în septembrie, hrana suplimentară se adaugă la fiecare 12-14 zile. Grosimea substratului adăugat suplimentar trebuie să constituie 5-15 cm. În perioada caldă a anului, grosimea substratului adăugat trebuie să fie mai mică pentru a fi prelucrat în întregime.
În cazul în care densitatea râmelor la o suprafaţă de 280 cm² constituie 500 de indivizi, greutatea corporală sporeşte cu 21-25%, iar la densitatea de 750 indivizi la aceeaşi suprafaţă – greutatea corporală diminuează cu 17,5-26,1%.
În calitate de biotransformator ale dejecţiilor de animale și deșeurilor fitotehnice, în procesul bioconversiei deșeurilor organice, pot servi mai multe specii de râme. Una din speciile de râme din genul Eisenia este Hibridul Roşu de California, care poate să se acomodeze uşor atât la modul de creştere în condiţii naturale, cât şi în cele industriale.
În condiţii optime, râma Hibridul Roşu de California se caracterizează printr-o capacitate înaltă de reproducere.
În condiţii optime, o râmă poate reproduce într-un an o generaţie de circa 1 600 indivizi. Longevitatea medie a râmei Hibridul Roşu de California constituie 16 ani. Ele nu sunt pretenţioase faţă de condiţiile de viaţă.
Bibliografie: Ghidul bunelor practici de gestionare a dejecțiilor animaliere.
