Polenizarea cu bondari este la îndemâna legumicultorilor care doresc să obțină producții bune în sere sau solarii. De mai mulți ani, firmele de specialitate importă acești bondari în cutii speciale, din care insectele își iau zborul și polenizează atât culturile timpurii, cât și pe cele târzii.
Fermierii cu experiență se arată mulțumiți de treaba bondarilor, care sunt mai eficienți decât albinele, mai ales, că pot fi achiziționați tot timpul anului, rezistă la temperaturi mai scăzute, la vânt și vreme cu nori.
Cel mai bun randament al polenizării biologice cu bondari se obține în spații închise, dar se pot folosi și în câmp. Bondarii au nevoie de polen ca sursă de proteine pentru întreţinerea coloniei, dar şi de nectar pe post de sursă energetică. Acest lucru face ca ei să ajungă în fiecare floare şi să o polenizeze.
Polenizarea biologică poate fi cu până la 50 la sută mai ieftină, pentru că nu mai este nevoie de angajaţi care să ia fiecare floare în mână pentru a o poleniza, aşa cum se procedează, când se folosesc substanţe chimice, fie prin pulverizare, fie prin „înmuierea” fiecărei flori în soluţia specială.
Prețul unei colonii/cutii cu bondari este de circa 1500 de lei, legumicultorul putând opta ca insectele să-i fie trimise prin poștă.
Avantajele utilizării bondarilor la polenizare
- Polenizare excelentă în condiții dificile. Spre deosebire de albine, bondarii sunt activi şi la temperaturi joase (+5oC), în condiții de vânt și cer înnorat. Deoarece bondarii sunt disponibili pe tot parcursul anului, ei sunt indicați atât pentru polenizarea culturilor timpurii, cât și a celor târzii;
- Muncitori ușor adaptabili. Bondarii nu sunt doar polinizatori excelenți în sere și solarii, dar sunt cu adevărat valoroși în câmp deschis;
- Economie masivă de muncă. Bondarii pot înlocui în totalitate munca manuală și folosirea hormonilor la polenizare;
- O creștere a producției și calității fructelor. În culturi cum ar fi cea de tomate, ardei, afine și altele, polenizarea cu bondari duce la creșterea producției și la fructe mai mari și mai calitative.
În continuare vă prezentăm o listă cu legumele pentru care merită să investiți în polenizarea cu bondari:
Tomatele
Bondarii pot înlocui în totalitate folosirea polenizării manuale și a hormonilor, cu condiția ca plantele să producă polen viabil. Bondarii prind floarea de tomate și datorită vibrației toracelui polenul se desprinde.
Aceasta lasă o urma mică și maro pe pistil, făcând astfel posibilă monitorizarea activității acestora. O colonie poate poleniza între 1000 m2 și 3000 m2 de cultura pentru 6 pînă la 8 săptămâni. Numărul coloniilor necesare variază în funcție de tipul de sera sau solar, de anotimp, de varietate, de numărul de plante pe metru pătrat.
Ardei dulci
Ardeii dulci polenizați de bondari vor conține mai multe semințe, ducând astfel la o forma mai frumoasa și un pericarp mai gros. O colonie este suficientă pentru polenizarea a 3000 pînă la 5000 m2 pe durata a 6 pînă la 8 săptămîni.
Căpșuni
Bondarii pot transporta cantități mari de polen. Ei aterizează la baza florii de căpșuni (receptacolul) și polenizează toate pistilele. Aceasta oferă garanția că baza florii se va dezvolta într-un fruct frumos și neted. Eficiența bondarilor rezulta în scăderea numărului de fructe deformate.
Pomușoare
Pomușoare (zmeura, mure, afine, coacăz roșu și negru) Bondarii asigură un ansamblu de fructe excelent, mai ales în perioadele când albinele nu sunt active, cum ar fi în timpul iernii sau a primăverii, în timpul perioadelor reci, cu vânturi sau înnorate.
Nu doar că s-a îmbunătățit considerabil calitatea fructului, dar și culturile comerciale au crescut substanțial prin folosirea bondarilor.
Livezi
Livezi (meri, peri, etc.) Bondarii sunt mult mai puțin dependenți de condițiile meteorologice din perioada de înflorire. Ei zboară la temperaturi joase și în condiții de vânt și cer înnorat. Bondarii sunt de asemenea rezistenți la parazitul Varroa mite.
Dovlecei și pepeni
Bondarii sunt foarte indicați în polenizarea culturilor de dovlecei și pepeni. Bondarii vor vizita florile mascule (pentru polen) și cele femele (pentru nectar).
Măsuri de eficientizare a polenizării cu bondari
Pentru asigurarea unei polenizări eficiente a culturilor agricole entomofile de către bondari, trebuie să avem în vedere următoarele aspecte:
- cunoaşterea biologiei înfloririi (începutul, sfârşitul şi durata) culturii ce urmează a fi polenizată;
- cultivarea unor soiuri şi hibrizi ale căror flori să prezinte un grad de atractivitate crescut pentru bondari şi să fie uşor polenizate de către acestea;
- stabilirea corectă a normei de polenizare în funcţie de starea culturii, de încărcătura florală, de tehnologia aplicată culturii şi de puterea familiei de bondari;
- evitarea aplicării tratamentelor chimice în perioada înfloririi plantelor sau avertizarea pentru a închide cutiile cu bondari pentru a evita intoxicarea insectelor.
Daca nu am închis cu plasa solarul pot rămîne fără bondari