Secretarul de stat Sorin Moise a participat, în perioada 8-10 mai 2023 la Washington, D.C., în Statele Unite ale Americii, la reuniunea ministerială „Misiunea de inovare agricolă pentru climă”, summit-ul AIM for Climate.
„Misiunea de inovare agricolă pentru climă (AIM for Climate)” este axată pe creșterea investițiilor și pe facilitarea unor parteneriate public-private și intersectoriale mari care să susțină acțiuni climatice în sectorul agricol din toate țările.
Summit-ul a reunit partenerii inițiativei AIM for Climate pentru a intensifica eforturile în domeniul inovării în agricultură și sisteme alimentare inteligente din punct de vedere climatic.
La eveniment au luat parte factori de decizie, grupuri ale societății civile, oameni de știință și cercetători din întreaga lume.
Investițiile în agricultură și inovarea în sistemele alimentare pot îmbunătăți abordările existente și pot oferi noi modalități de creștere durabilă a productivității agricole, ameliorarea mijloacelor de trai, conservarea naturii și a biodiversității, adaptarea și creșterea rezistenței la schimbările climatice, reducerea emisiile de gaze cu efect de seră.
Inițiativa urmărește să abordeze schimbările climatice și foametea globală pentru a crește în mod semnificativ investițiile și alte forme de sprijin pentru inovarea în agricultură și sisteme alimentare inteligente.
În cadrul summit-ului a fost transmis un mesaj de reziliență și speranță pentru viitor prin prezentarea posibilităților extraordinare ale secolului 21, alături de teme de interes la nivel mondial, cu o abordare bazată pe soluții.