5.7 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleStatele UE din Europa de Est cer corectarea reglementărilor privind interzicerea importului...

Statele UE din Europa de Est cer corectarea reglementărilor privind interzicerea importului de produse agricole ucrainene 

Miniştrii Agriculturii din cinci state membre UE – Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia – au cerut într-o scrisoare blocului comunitar să modifice şi să extindă reglementările care restricţionează importul de produse agricole ucrainene, a anunţat agenţia poloneză de presă PAP, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters.

Conform scrisorii, interzicerea importurilor adoptată în 2 mai nu se aplică bunurilor importate conform contractelor finalizate înainte de acea dată, ceea ce creează riscul ca acele contracte care sunt nedatate să fie autorizate de autorităţile vamale, precizează PAP.

Ca rezultat, există riscul unor abuzuri, în timp ce autorităţile vamale nu dispun de instrumentele necesare pentru verificarea şi examinarea unor astfel de documente, susţin miniştrii. Aceştia au cerut ca restricţiile privind importurile să fie extinse până la finalul anului.

‹ adv ›

Comisia Europeană a adoptat în 2 mai măsuri preventive excepţionale şi temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina, sub garanţia excepţională a Regulamentului privind măsurile comerciale autonome.

Aceste măsuri sunt necesare având în vedere circumstanţele excepţionale ale blocajelor logistice grave cu care se confruntă cinci state membre ale Uniunii Europene. Măsurile vizează doar patru produse agricole – grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui – originare din Ucraina.

Măsurile adoptate urmăresc atenuarea blocajelor logistice care implică aceste produse în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia şi se vor aplica până la 5 iunie 2023.

În această perioadă, grâul, porumbul, rapiţa şi seminţele de floarea soarelui originare din Ucraina pot continua să circule liber în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepţia celor cinci din prima linie: Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia.

Produsele pot continua să circule sau să tranziteze prin aceste cinci state membre prin intermediul unui regim de tranzit vamal comun sau să ajungă într-o ţară sau un teritoriu din afara UE.

În paralel, Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Slovacia s-au angajat să-şi ridice măsurile unilaterale cu privire la grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui şi orice alte produse care provin din Ucraina.

Comisia este pregătită să reimpună măsuri preventive după expirarea actualului Regulament privind măsurile comerciale autonome la 5 iunie 2023, atât timp cât situaţia excepţională continuă.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Cum se încheie săptămâna pe bursele agricole

Bursa agricolă: Piața europeană reușește, cu greu, să-și mențină poziția într-un context marcat de influențe negative pe piața internațională...

Provocare pentru industria de procesare: Balcani și Marea Neagră pierd aproape 6 milioane de tone de floarea-soarelui

Potrivit estimărilor agențiilor internaționale, în sezonul 2024/25, producția de floarea-soarelui din Balcani și din regiunea Mării Negre va scădea...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole