12.6 C
București
joi, 2 mai, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAcordarea unui sprijin de urgenţă producătorilor de cereale - pe agenda şedinţei...

Acordarea unui sprijin de urgenţă producătorilor de cereale – pe agenda şedinţei Guvernului

Guvernul are pe agenda şedinţei de joi analizarea proiectului de hotărâre privind acordarea unei măsuri de sprijin de urgenţă pentru producătorii agricoli din sectorul cereale.

Executivul va discuta în şedinţă şi modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2000 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical.

Un alt proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei se referă la modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Conform notei de fundamentare, proiectul stabileşte, între altele, configuraţia şi caracteristicile tehnice şi funcţionale ale aparatelor de marcat electronice fiscale integrate în echipamente nesupravegheate de tipul automatelor comerciale ce funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede.

Un alt proiect de hotărâre de pe ordinea de zi se referă la modificarea programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes” astfel încât valoarea programului să crească de la 56 la 62 de miliarde de euro.

Guvernul mai are pe ordinea de zi aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/ programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2023 – 2024. Potrivit proiectului, vor fi înfiinţate noi specializări universitare, care duc la obţinerea competenţelor cerute de piaţa forţei de muncă, între care Ingineria materialelor metalice, Operaţiuni de intelligence, Chimie alimentară, Calculul structurilor mecanică.

Totodată, Executivul va aproba domeniile şi programele de studii universitare de master acreditate şi numărul maxim de studenţi ce pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2023 – 2024.

Alte proiecte de hotărâre aflate pe agenda Guvernului se referă la declararea proiectului de investiţii „Conductă de transport gaze naturale Timişoara – Deta – Denta – Moraviţa” ca proiect de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale, precum şi la aprobarea listei terenurilor agricole situate în extravilan care fac obiectul proiectului de interes comun în domeniul gazelor naturale „Conducta Ţărmul Mării Negre-Podişor (RO) pentru preluarea gazului din Marea Neagră”.

Guvernul are pe agendă şi analiza a două proiecte de hotărâre care vizează alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru cheltuielile cu hrana şi cazarea cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, precum şi stabilirea cuantumului, condiţiilor şi a mecanismului de acordare de sprijin şi asistenţă umanitară de către statul român acestor cetăţeni.

Executivul analizează şi modificarea şi completarea Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Făinarea la măr – sfaturi pentru control, tratamente

Făinarea la măr este o boală frecvent întâlnită în...
‹ adv ›

Cum hrănim vacile de lapte pentru o producție înaltă

Producția înaltă la vacile de lapte poate fi tractată diferit. Aceasta este influențată de numeroși factori. Se cunoaște că...

Atenționare! Ploșnițele cerealelor, prezente în culturile de grâu

Primii adulți au fost observați la data de 23 aprilie 2024. În cultura verificată am găsit și primele ponte...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole