22.2 C
București
joi, 20 august, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleExperţii AFIR se implică pentru digitalizarea accesării finanţărilor din zona montană

Experţii AFIR se implică pentru digitalizarea accesării finanţărilor din zona montană

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), a încheiat un protocol de colaborare cu Agenţia Naţională a Zonei Montane (ANZM) prin care se stabileşte implicarea experţilor AFIR pentru realizarea depunerii on-line a proiectelor gestionate de ANZM, prin intermediul sistemului informatic gestionat de AFIR.

Acordul încheiat cu ANZM este valabil un an şi se poate prelungi cu încă unul, dacă niciuna dintre părţi nu solicită încetarea acestuia.

„Expertiza AFIR în domeniul dezvoltării de soluţii informatice a atins un nivel ridicat de performanţă în ultimii ani, iar experienţa dobândită ne permite să acţionăm şi ca dezvoltatori de soluţii tehnice pentru a sprijini instituţiile partenere în eficientizarea actului administrativ. Este în mare parte meritul colectivului IT de la nivelul Agenţiei, cărora le mulţumesc pentru implicare. Ne onorează faptul că am putut oferi cunoştinţele noastre în vederea implementării şi dezvoltării procesului de accesare a fondurilor oferite de către ANZM”, a afirmat George Chiriţă, directorul general al AFIR.

Conform sursei citate, AFIR va sprijini în continuare dezvoltarea sistemului informatic al ANZM prin realizarea unui sistem funcţional integrat de date, a unui sistem de monitorizare a proiectelor finanţate de ANZM.

‹ adv ›

De asemenea, având la bază experienţa AFIR, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale doreşte implementarea la nivelul ANZM a modelului Business Process Management (BPM) care reprezintă practica proiectării, executării, monitorizării şi optimizării proceselor de afaceri.

„Părţile semnatare ale acestui acord vor organiza evenimente de informare atât în format on-line (videoconferinţe), precum şi în format fizic (întâlniri şi workshop-uri tehnice) şi alte acţiuni specifice pentru a facilita schimbul de experienţă şi de bune practici”.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Netafim a lansat GrowSphere FLEX, un sistem inteligent de irigare și fertigare pentru ferme mici și mijlocii

Netafim și-a extins portofoliul de agricultură digitală cu GrowSphere...
‹ adv ›

Peste 400 mil. euro solicitate pentru energie solară în agricultură

Fermierii și procesatorii din România au depus 1.177 de proiecte pentru dezvoltarea unor noi capacități de producere a energiei...

Noi finanțări pentru fermele mici: AFIR lansează ghidul pentru investiții agricole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Ghidul solicitantului pentru intervenția DR-14 „Investiții în fermele de mici dimensiuni”, document...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole