Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, cu privire la suma propusă de Comisia Europeană (CE) pentru România drept compensaţie pentru fermieri, că este posibil ca datele furnizate de Ministerul Agriculturii să nu fi fost „gândite profund”, adăugând, totodată, că ar fi trebuit CE să ţină cont de „sacrificiile imense” făcute pentru a înlesni exportul de cereale din Ucraina spre pieţele lumii.
El a fost întrebat dacă a primit explicaţii de ce a fost alocată această sumă mică României şi cine s-ar face vinovat pentru acest lucru.
Comisia Europeană a anunţat luni că doreşte să recurgă la o rezervă de criză pentru a sprijini fermierii din Polonia, România şi Bulgaria, în valoare totală de 56,3 milioane de euro, finanţată din rezerva Politicii Agricole Comune (PAC), pentru compensarea „pierderilor economice datorate creşterii importurilor de cereale şi oleaginoase” venite din Ucraina şi „limitarea impactului dezechilibrelor pieţei”.
A fost propusă alocarea unei sume de 29,5 milioane de euro Poloniei, 16,75 de milioane de euro Bulgariei, iar României 10,05 milioane de euro. În plus, CE autorizează cele trei ţări să dubleze aceste sume prin ajutoare de stat.
Săptămâna trecută, mai multe organizaţii ale fermierilor au solicitat un mecanism real de sprijin al fermierilor în urma tranzitului cerealelor din Ucraina, în condiţiile în care suma de 10 milioane de euro de la CE nu acoperă prejudiciul cauzat.
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a declarat, marţi, pentru că suma de 10 milioane de euro alocată României pentru spijinirea fermierilor afectaţi de afluxul de cereale din Ucraina este derizorie şi a cerut comisarului pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, reanalizarea formulei de calcul.