Executivul a aprobat în şedinţa de miercuri Ordonanţa de Urgenţă privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul de creştere al bovinelor, în anul 2022, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, cu o valoare estimată de 217,756 milioane de lei (44 milioane de euro).
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), cuantumul ajutorului de stat este de 73 euro/cap de animal pentru un efectiv estimat de 602.740 capete.
Valoarea totală care poate fi acordată pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole nu depăşeşte echivalentul în lei a 250.000 euro, precizează MADR.
Perioada de depunere este de 30 de zile lucrătoare, începând cu ziua următoare intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, iar termenul de plată este 31 decembrie 2023.
Beneficiarii acestei scheme de ajutor de stat sunt crescătorii care deţin vaci de lapte, respectiv întreprinderile individuale şi familiale, persoanele fizice autorizate, persoanele fizice, după caz, precum şi persoanele juridice.
Condiţiile de eligibilitate pe care beneficiarii trebuie să le îndeplinească sunt:
- deţinerea a minimum 10 capete de vaci adulte cu excepţia celor din UAT-urile din zona montană care deţin minimum 5 capete vaci adulte, cu vârsta maximă de 12 ani, inclusiv, la data de 31 iulie 2022, în exploataţie cu cod ANSVSA, înregistrate în baza naţională de date (BND), producerea şi valorificarea laptelui în perioada 1 august – 31 decembrie 2022.
Buna, dar vacile de carne din ce categorie fac parte, lir nu le rrebuie de nancare, nu este corect, vacile de lapte sa primeasca cei 73€ si vacile de carne nu