Păstrarea permanent acoperită a suprafeței solurilor cultivate cu vegetație este una dintre cele mai importante măsuri, fiind la îndemâna oricărui fermier, în lupta cu procesele de degradare a solului prin eroziune, pierderea stratului fertil, a nutrienților și a materiei organice.
Pe lângă protecția solului, culturile de acoperire și intercalate, utilizate corect, pot aduce numeroase beneficii atât fermierului, cât și agroecosistemului în ansamblu.
Orice plantă care acoperă solul îl protejează de eroziune și îmbunătățește fertilitatea solului, poate fi utilizată în calitate de cultură de acoperire.
Aceasta poate fi o plantă leguminoasă, cu efecte benefice multiple, sau oricare altă plantă cu o viteză de creștere înaltă, producție de biomasă sporită și capacitate de a asigura acoperirea permanentă a solului.
Cele mai bune culturi de acoperire corespund următoarelor cerințe:
- Semințele sunt ieftine, accesibile, se recoltează, păstrează și reproduc ușor.
- Plantele cresc rapid și acoperă solul în scurt timp.
- Sunt rezistente la dăunători și boli.
- Produc o cantitate sporită de materie organică și biomasă uscată.
- Fixează azotul din aer și îl încorporează în sol.
- Au un sistem radicular care ameliorează compactizarea solului și regenerează solurile degradate.
- Cultura este semănată și gestionată ușor, atât de una singură, cât și în asociație cu alte culturi.
În afară de prevenirea scurgerilor de suprafață și a eroziunii solului, culturile de acoperire contribuie și la:
- Aportul adus de sporirea materiilor hrănitoare din sol.
- Îngrășămintele verzi mențin umiditatea solului, îl face să fie mai răcoros.
- Aduce înapoi elementele extrase în sol în timpul vegetației și pe cele preluate din atmosferă în procesul de fotosinteză sau rezultat al fermentației masei vegetale încorporate.
Pentru menținerea sau sporirea fertilității solului se folosesc cu succes culturilor de acoperire ca îngrășăminte verzi printr-un program de rotație a culturilor.
Procedeul este cunoscut de pe timpul romanilor și constă în cultivarea de plante pentru a fi îngropate în sol în același an.
Pentru menținerea în echilibru a conținutului de humus din sol, este necesar să se adauge anual 10 t/ha materie organică. Prin resturile vegetale se asigură 4-5 t/ha, iar restul trebuie administrat din alte surse.
Culturile secundare și buruienile crescute în miriște sunt binevenite. Se pot completa cu compost, gunoi de grajd, îngrășăminte verzi etc. Totul se încorporează în sol până la 12-15 cm adâncime, pentru a beneficia de descompunerea aerobă.
Bune pentru îngrășămintele verzi sunt aproape toate plantele, dar mai ales cele cărnoase și apoase, care au perioade scurte de vegetație așa numitele „catch crops”, care se cultivă după recoltarea culturii principale, în scopul reducerii levigării prin menținerea substanțelor nutritive în apropierea sistemului radicular.
Această strategie de utilizare a culturilor de acoperire demonstrează rezultate promițătoare privind disponibilitatea azotului și sulfului în sol. Hrișca este singura cultură cunoscută care este capabilă să mobilizeze fosforul.
Când se seamănă culturile de acoperire
Se disting două perioade principale de semănat a culturilor de acoperire: toamna și vara. Culturile de acoperire de toamnă se seamănă după desființarea culturii anterioare (septembrie-octombrie), când umiditatea permite, și pot fi:
- Secară (Secale cereale)
- Ovăz (Avena sativa)
- Măzăriche (Vicia spp.)
- Trifoi încarnat (Trifolium incarnatum)
- Sulfină (Melilotus offi cinalis)
- Ridiche furajeră (Raphanus sativus)
- Muștar (Brassica sp.)
- Nap (Brassica rapa subsp. rapa) ș.a.
Culturile de vară se seamănă, de obicei, după o cultură de păioase sau mazăre (iulie), cu cât mai devreme cu atât mai bine, și pot fi:
- Sorg (Sorghum bicolor)
- Iarbă de Sudan (Sorghum sudanense)
- Hrișca (Fagopyrum esculentum)
- Fasolița (Vigna unguiculata)
- Soia (Glycine max)
- Facelia (Phacelia tanacetifolia)
- Mazărea (Pisum sativum)
- Fasolea (Phaseolus vulgaris)
- Trifoiul încarnat
- Trifoiul de Alexandria (Trifolium alexandrinum)
- Sulfina
- Napii
- Ridichea furajeră
- Muștarul.
Culturile de toamnă se pot însămânța în miriște, printre resturile culturii anterioare (de preferat), sau după pregătirea patului germinativ, imediat după desființarea culturii anterioare.
Cultura de acoperire se desființează primăvara (martie-mai) prin cosire, tocare, tăvălugire sau încorporare, cu 1-10 zile înainte de semănatul culturii principale. Cultura următoare se însămânțează fie în miriște (de preferat), fie după pregătirea patului germinativ.
Culturile de acoperire de vară, se seamănă cât mai devreme, imediat după recoltarea culturii anterioare, mai ales în condițiile climatice din zonele de sud și centru.
Aceste culturi se pot semăna direct în miriște, fără lucrarea solului (pentru a împiedica pierderea apei din sol) sau după pregătirea patului germinativ. Se desființează toamna, în cazul în care sunt urmate de o păioasă, sau primăvara următoare, dacă urmează o cultură de primăvara.
Cultura următoare se seamănă fie în miriște (de preferat), fie după pregătirea patului germinativ, la 1-10 zile după desființarea culturii de acoperire.
V-ar putea plăcea și articolul despre Cum refacem solurile afectate de eroziune, degradate – 7 reguli.
Norme de semănat pentru culturile de acoperire
Principalul scop al unei culturi de acoperire verzi este de a produce cât mai multă biomasă. De aceea, când o plantă se folosește ca și cultură de acoperire verde, și nu pentru a recolta sămânță, norma de semănat este în general crescută cu 20-40%.
Norme de semănat la unele culturi de acoperire folosite ca îngrășăminte verzi
Ce cultură de acoperire alegem în funcție de sol
Întrebuințarea îngrășămintelor verzi este recomandată cum pentru solurile nisipoase, dar și pentru cele lutoase sau argiloase pe care le îmbogățesc cu humus.
Pe cele argiloase se recomandă muștarul sau rapița, iar pe cele calcaroase, mazărea. Pe cele nisipoase se recomandă, ca îngrășăminte verzi, lupinul și trifoiul.
Pe solurile ușoare plantele folosite ca îngrășământ verde care îngheață pot să rămână peste iarnă. După îngheț, resturile rămase pe sol pot fi completate cu gunoi de grajd și încorporate prin arătură ceva mai adâncă (20 cm).
Dacă nu se aplică și gunoi de grajd, plantele verzi, înghețate, se încorporează superficial la 10 cm.
Pentru fertilizarea culturilor ce se înființează toamna, plantele destinate încorporării lor se seamănă în iulie, după ce s-a ridicat recolta. Semănatul din iulie se face cât mai des, ca plantele răsărite să acopere solul.
În ambele cazuri (culturi de bază ce se seamnă toamnă sau primavară), perioada de semănat al îngrășămintelor verzi se alege între două recolte.
Semănatul făcut vara are un efect dublu: în primul rând, plantele prin rădăcinile, tulpinele și frunzele lor dau solului substanțele hrănitoare; în al doilea rând, împiedică pierderea azotului din rezerva solului prin expunere la soare sau prin spălare de către ploi.
De regulă, se evită îngrășămintele verzi din plante din aceleași familii cu cele din cultura de bază.
Pentru îngrășămintele verzi se mobilizează solul înainte de semănat și se grapează superficial pentru a acoperii semințele. După semănat, plantele se lasă până la înflorit, apoi se tăvălugesc pentru încorporarea în sol cu ajutorul grapelor cu disc.
Zdrobirea și sfărămarea se poate face și direct cu freza rotativă (mai ales în fermele ecologice). Dacă avem graminee ca îngrășăminte verzi, acestea se zdrobesc înainte de înspicare. Îngășămintele verzi se încorporează toamna la 5-10 cm pe soluri grele și 10-20 cm pe cele usoare.
Înainte de a semăna cultura de bază, îngrășămintele verzi se amestecă cu solul, prin treceri cu grapele cu discuri. De regulă, îngrășămintele verzi nu se încorporează imediat după ploi.
Trebuie să avem grijă ca descompunerea să fie progresivă și completă înainte de semănatul culturii de bază. Pentru a nu avea probleme, se va evita descompunerea anaerobă, în straturile mai adânci ale solului.
Citiți și despre No-till – avantaje și dezavantaje prin ochii fermierilor.
Bibliografie: Gumovschi A. Manualul fermierului pentru culturile de câmp. Partea II, Chişinău, 2022.
