Nescafe, cel mai mare brand de cafea Nestle, a anunţat marţi planul de extindere a producţiei de cafea în mod sustenabil, informează un comunicat al companiei.
Brandul investeşte peste un miliard de franci elveţieni până în 2030 în Planul Nescafe 2030.
Creşterea temperaturilor va reduce suprafaţa potrivită pentru cultivarea cafelei până la 50% până în 2050. În acelaşi timp, aproximativ 125 milioane de oameni depind de cafea pentru existenţa lor şi se estimează că 80% dintre familiile cultivatoare de cafea trăiesc în sau sub pragul sărăciei. De aceea, sunt necesare acţiuni pentru a asigura sustenabilitatea cultivării cafelei.
În cadrul planului menţionat, vor fi oferite fermierilor programe de training, asistenţă tehnică şi plante de cafea de calitate pentru a favoriza tranziţia la practicile regenerative de cultivare a cafelei.
Câteva exemple de practici agricole regenerative includ:
- plantarea culturilor de acoperire, care ajută la protejarea solului;
- încorporarea îngrăşămintelor organice contribuie la fertilitatea solului, care este esenţială pentru sănătatea solului;
- creşterea utilizării agrosilviculturii şi a culturilor intercalate contribuie la conservarea biodiversităţii;
- tăierea arborilor de cafea existenţi sau înlocuirea acestora cu soiuri rezistente la boli şi schimbări climatice va ajuta la întinerirea parcelelor de cafea şi la creşterea recoltelor pentru fermieri.
Nescafe va lucra cu fermierii de cafea pentru a testa, învăţa şi evalua eficienţa multiplelor practici agricole regenerative. Acest lucru se va realiza cu precădere în cele şapte zone cheie de unde brandul îşi aprovizionează 90% din cafea: Brazilia, Vietnam, Mexic, Columbia, Coasta de Fildeş, Indonezia şi Honduras.
Nescafe îşi propune ca provenienţa cafelei să fie din surse 100% responsabile până în 2025 şi 20% din cafea să provină din metode agricole regenerative până în 2025 şi 50% până în 2023, ca parte a obiectivului Nestle pentru ingredientele sale cheie.
Nestle, cea mai mare companie de produse alimentare şi băuturi din lume, este prezentă în 189 de ţări din întreaga lume.