1.4 C
București
vineri, 22 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMarţi, ultima zi de înscrieri pentru IMM Agri-Food, granturi pentru capital de...

Marţi, ultima zi de înscrieri pentru IMM Agri-Food, granturi pentru capital de lucru

Marţi, 31 mai, este ultima zi în care solicitanţii eligibili se mai pot înscrie în cadrul programului IMM Agri-Food, iar platforma va rămâne activă până la ora 20:00, a anunţat Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT).

„Fermierii români şi întregul mediu de afaceri merită servicii administrative la cel mai înalt nivel. Felicitări echipelor din MAT, MIPE, MADR şi STS pentru că în mai puţin de o lună am reuşit să identificăm bugetul necesar, să realizăm paşii legali, să adaptăm platforma online şi să putem da drumul unui program esenţial vremurilor pe care le parcurgem. Se poate!”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului.

La rândul său, Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, susţine că acordarea acestor microgranturi şi granturi pentru capital de lucru, operaţionalizate de MADR şi de MAT, reprezintă doar un pas firesc în procesul de garantare a securităţii alimentare pentru români.

„Sectorul agroalimentar are nevoie de ajutor, şi are nevoie acum. Iar interesul pentru această măsură ne-o confirmă încă o dată. Sunt peste 26.000 de agenţi economici, cu aproximativ 263.000 de angajaţi, care aşteptau cu nerăbdare operaţionalizarea pachetului Sprijin pentru România”, a transmis Marcel Boloş.

Pentru măsura privind capitalul de lucru, până la acest moment, sunt aproximativ 10.900 de aplicanţi înscrişi, bugetul total fiind de 250 milioane euro.

‹ adv ›

Pe data de 2 iunie, Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului va afişa pe site-ul oficial lista solicitanţilor eligibili, conform evaluării realizate automat de sistem, precum şi lista celor respinşi automat de sistem.

Măsura este valabilă până la 30 iunie 2022, iar plăţile vor fi efectuate până la 31 decembrie 2023.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole