1.4 C
București
vineri, 22 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAmenzi de 1,24 milioane lei în sectorul produselor alimentare de origine non-animală

Amenzi de 1,24 milioane lei în sectorul produselor alimentare de origine non-animală

Inspectorii sanitari-veterinari au aplicat amenzi de 1,24 milioane de lei în urma controalelor realizate în sectorul produselor alimentare de origine non-animală, ce au vizat operatorii din industria alimentară, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Potrivit sursei citate, în cursul lunii aprilie 2022, Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, precum şi a Municipiului Bucureşti au efectuat 10.812 controale în unităţile din industria agroalimentară.

Controalele inspectorilor sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor în sectorul produselor alimentare de origine non-animală au vizat operatorii din industria alimentară, care îşi desfăşoară activitatea în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, pâinii şi produselor de patiserie, precum şi a altor produse alimentare, băuturilor răcoritoare şi alcoolice.

‹ adv ›

Astfel, ca urmare a neregulilor constatate şi a încălcării prevederilor legislaţiei în domeniul siguranţei alimentelor, s-au aplicat 199 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.245.200 de lei.

Printre neregulile constatate sunt menţionate: neconformităţi privind respectarea bunelor practici de igienă şi fabricaţie cum ar fi:

  • neîntreţinerea igienică a spaţiilor de depozitare;
  • întreţinerea necorespunzătoare a spaţiilor tehnologice de producţie;
  • lipsa vestiarului şi a grupului sanitar pentru angajaţi;
  • neasigurarea stocurilor corespunzătoare de substanţe destinate operaţiunilor de dezinfecţie;
  • neefectuarea operaţiunilor de DDD în condiţiile legislaţiei specifice domeniului alimentar.

Totodată, inspectorii ANSVSA au constatat:

  • neconformităţi privind întreţinerea şi igiena echipamentului de protecţie sanitară a personalului muncitor;
  • neconformităţi privind monitorizarea şi implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP;
  • neconformităţi legate de asigurarea trasabilităţii şi conformităţii produselor alimentare (etichetare, buletine de analiză cu rezultate nesatisfăcătoare, ambalaj necorespunzător, produse alimentare cu modificări organoleptice);
  • neconformităţi privind personalul muncitor (neîntocmirea fişelor de aptitudini, neefectuarea cursului de igienă, neatestarea stării de sănătate a personalului).

Reprezentanţii ANSVSA menţionează că, în timpul controalelor efectuate în unităţile din industria agroalimentară, s-au prelevat probe pentru efectuarea de analize de laborator conform procedurilor şi instrucţiunilor din Programul de supraveghere şi control pentru anul 2022, urmărindu-se conformitatea produselor alimentare, încadrarea calităţii acestora în limitele maxime admise, privind prezenţa de reziduuri de pesticide, contaminanţi şi alte substanţe interzise în alimente.

De asemenea, s-au prelevat probe în vederea verificării conformităţii în ceea ce priveşte respectarea criteriilor microbiologice în alimente şi de pe suprafeţe/ustensile de lucru în unităţile de industrie alimentară.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

ANSVSA a aplicat amenzi de 1,6 mln de lei operatorilor din industria alimentară pentru nereguli sanitare

Inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au aplicat amenzi în valoare de 1,622 milioane de lei unor operatori...

ANSVSA: Sancțiuni de 68.000 lei aplicate în urma controalelor în industria cărnii de porc

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a desfășurat, între 23 septembrie și 31 octombrie 2024, o...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole