11 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleTratamente la cireș - scheme și perioade recomandate

Tratamente la cireș – scheme și perioade recomandate

Cultura cireșului este una dintre sâmburoasele destul de pretențioase la îngrijire, în acest sens fiind foarte importante menținerea sub control în special a moniliozei, dar și a antracnozei. Dintre dăunători, cel mai des provoacă daune viermele (musca) cireșului.

În acest articol vorbim despre principalele boli și dăunători la cireș, scheme de tratament și câteva recomandări de care ar fi bine să țineți cont pentru a menține o cultură sănătoasă pentru sezoanele următoare, după cum urmează:

  • Principalele boli la cultura cireșului
  • Dăunători importanți la cireș
  • Măsuri recomandate pentru prevenirea dezvoltării bolilor la cireș
  • Schema de tratament bio și convențională la cultura cireșului

Principalele boli la cultura cireșului

Monilioza la cireș (Monilinia spp.).

Printre cele mai importante boli la cultura cireșului, dar și des întâlnită la sâmburoase se numără monilioza (Monilinia spp.). Boala este prezentă în special în anii cu primăveri ploioase, asigurându-se umiditate atmosferică ridicată.

‹ adv ›

Condițiile optime de dezvoltare a moniliozei se creează în intervalul de temperatură 22-28°C şi umiditate relativă > 85%.

Simptome: mai întâi boala apare pe lăstari, flori, acestea se ofilesc brusc și reprezintă o sursă importantă de infecție în perioada de pârgă-recoltare.

Atacul prezent pe flori este similar simptomelor produse de înghețuri. Diferența este că în cazul înghețurilor simptomele sunt prezente uniform pe întregul pom, iar în cazul moniliozei local.

Fructele vătămate (mușcături de insecte, fisuri din cauza ploii) sunt deosebit
de sensibile la infestare.

Important! Unul dintre rezultatele atacului moniliozei sunt fructele mumifiate. Acestea constituie o sursă de infecție pentru anul următor. Este necesară recoltarea fructelor mumifiate rămase pe pomi sau sol, dar și înlăturarea ramurilor cu simptome de atac și distrugerea acestora.

Pentru menținerea sub control a moniliozei sunt importante tratamentele cu cupru în perioada de repaus vegetativ.

Pentru tratamente în combaterea moniliozei sunt recomandate produsele ce conțin drept substanțe active: cupru metalic din hidroxid de cupru (Vitra – 1,5-2,0 kg/ha), cupru din amestecul bordeaux, tebuconazol (Folicur Solo – 0,75 l/ha, Orius – 0,075-0,1% (0,075-1,0 l/ha în 1000 L apă), fenhexamid (Teldor – 0,8 l/ha), boscalid (Signum – 0,5 kg/ha, omologat și pentru combaterea pătării roșii a frunzelor – antracnozei), difenoconazol (Score – 0,2 l/ha, eficient și în combaterea antracnozei), fenipirazamin (Prolectus – 0,8-1,2 kg/ha), captan (Merpan – 2,0 kg/ha în 1000 l apă), fluopiram (Luna experience – 0,5 l/ha se aplică de la faza de buton alb până la coacere).

Ciuruirea micotică a frunzelor (Stigmina carpophila) la cireș

Boala apare frecvent în primăverile cu precipitații abundente, mai ales după ierni blânde, în care condițiile nu au dus la distrugerea sporilor. În perioada de vegetație ciuperca are condiții favorabile de dezvoltare la temperatura de 2-24 de grade Celsius combinate cu umiditatea sporită.

Simptome: pe frunze apar pete de culoare brun-deschis (2-4mm) cu o burdură brun-roșietică. După un timp apar necrozele, petele se desprind și cad. Găurile formate sunt înconjurate de o lizieră de culoare roșietică-cafenie, simptom distinctiv al acestei boli, faţă de alte pătări (bacterioze, viroze).

La atacarea lăstarilor apar pete rotunjite, elipsoidale, brune, adâncite în scoarță. În cazul unui atac foarte puternic al infecției, se atestă defolierea timpurie a pomilor și înflorirea sărăcăcioasă în anul următor.

Fazele de realizare a tratamentelor pentru prevenire:
  • la umflarea mugurilor;
  • după scuturarea petalelor;
  • în timpul perioadei de vegetaţie;
  • toamna după căderea frunzelor.

Pentru combatere sunt omologate produse pe bază de cupru.

Pătarea roșie a frunzelor de cireș (Blumeriella jaapii)

Începând cu luna mai, pe partea superioară a frunzelor se observă pete de culoare roșu-violet, cu contur nepronunțat, care se pot contopi – acestea sunt simptomele pătării roșii. Pe partea inferioară a frunzelor se depun colonii de spori de culoare galben-albicioasă. Frunzele infestate se îngălbenesc.

FOTO: biolib.cz

Vremea caldă și umedă favorizează răspândirea infecției. Seceta prelungită reduce semnificativ capacitatea de germinare a sporilor.

Pentru combatere sunt omologate produse pe bază de cupru metalic – sub formă de oxiclorură de cupru (Alcupral – 2,0 kg/ha (0,2%) în 1000 l apă), dodine (Dodifun – 1,125 l/ha suprafața perete foliar sau 1,113 l/ha trunchi standard), fluopiram (Luna experience – 0,5 l/ha), difenoconazol (Score – 0,2 l/ha).

Dăunătorii la cireș

Musca sau viermele cireșului Rhagoletis cerasi 

Viermele cireșelor este, de fapt, larva musculiței Rhagoletis cerasi (Musca cireșului) care are dimensiunile de 3-5 mm și poate produce daune substanțiale în livezile de vișin și cireș.

În zonele unde dăunătorul nu este menținut sub control, daunele produse pot fi și de 100%. Este unul dintre cei mai importanți dăunători ai cireșului de la noi din țară, care atacă preponderent soiurile cu coacere medie și tardivă.

În funcţie de condiţiile atmosferice, muştele îşi depun ouăle începând cu sfârşitul lunii mai şi în luna iunie, pe cireşe în curs de coacere, care pot fi de la verzi pană la galbene, iar orificiile create de acestea în fruct sunt o „poartă” prin care pătrund microorganismele și duc la putrezirea fructelor.

Anume în această perioadă trebuie monitorizat zborul insectelor pentru a cunoaște când trebuie efectuate tratamentele. Zborul se monitorizează cu ajutorul capcanelor (pragul economic de dăunare este de 2–10 muște per capcană).

În acest an, pe piață au devenit disponibile capcanele Decis Trap ce pot fi utilizate pentru monitorizarea, dar și combaterea dăunătorului. Pentru combatere se instalează 100 de capcane per hectar.

Perioada de la depunere a ouălor până la apariția larvelor este de până la 2 săptămâni, în funcție de condițiile climaterice. Când viermii ies din ou, intră în fruct pe la codița acestuia și se hrănesc cu pulpa cireșelor, până când se dezvoltă suficient și trec în următoarea fază.

Pentru combatere chimică sunt omologate produsele ce conțin drept substanță activă: deltametrin (Faster Delta – 0,25-0,3 l/ha, Deca – 30-50 ml/hl apă (0,03-0,05 %)), spinosad (Laser – 0,06%), ciantraniliprol (Exirel – 0,75-1 l/ha), gama-cihalotrin (Vantex – 0,007% (0,07 l/ha)), .

Detalii despre Viermele cireșelor găsiți pe acest link.

Păduchele negru al cireșului Myzus cerasi

Păduchii negri la cireș sunt foarte agresivi, colonizând puternic frunzele de cireș. În urma activității vitale ale acestora (înțeapă și sug sucul celular al plantei), este afectată creșterea și fructificarea cireșului. Păduchii au culoare neagră lucioasă, dimensiuni de 2-2,5 mm, formă globuloasă.

Primăvara, la dezmugurire, apar păduchii fundatrix care se hrănesc și se dezvoltă pentru a da naștere larvelor vii – femelelor fără aripi ce vor coloniza planta. Aproximativ în lunile iunie-iulie apar femele aripate ce trec pe gazda secundară și se înmulțesc producând generații fără aripi.

Toamna se va forma generația sexupară-aripată care se va împerechea și va zbura pe plantele gazdă-principală pentru a depune ouăle pe tulpină, ramuri sau muguri.

Pentru combatere sunt omologate produse pe bază de spirotetramat (Movento – 1,875 l/ha se aplică la avertizare de la sfârșitul înfloritului), deltametrin – (Jackpot 0,3-0,7 l/ha).

Musculiţa cu aripi pătate Drosophila suzukii

Drosophila poate aduce daune de până la 80 la sută din recoltă. Cea mai importantă particularitate a acestei insecte este prezenţa, pe partea superioară a ovipozitoriului femelei, a unor dinţi chitinoşi în formă de ferestrău cu ajutorul căruia pe suprafaţa fructului afectat sunt făcute nişte incizii sau înțepături pentru a depune ouăle sub epiderma fructului.

În acest mod, larva ieşită din ou se poate hrăni cu mezocarpul fructului. De menţionat că, dacă, spre exemplu, musca cireșului (Rhagoletis cerasi) depune la un fruct (cireş) un ou din care se dezvoltă o larvă, drosophila poate depune în acelaşi loc 1-3 ouă.

Începând cu primele faze de dezvoltare a larvelor pe pieliţa bobiţelor (fructelor) apare un mic orificiu, prin care larvele răsuflă, deseori prin acest orificiu începe să curgă sucul şi încep procese de fermentare, ca rezultat apare mirosul de oţet, pieliţa se schimbă la culoare, îşi pierde luciul caracteristic fructului şi se face moale.

Măsurile preventine prevăd nimicirea resturilor fructelor căzute pe jos după recoltare (inclusiv și cele afectate de boli şi vătămători), resturilor de la consum şi prelucrare, gunoişti
etc. Acestea urmează să fie îngropate la 30-40 cm adâncime.

Pentru combatere este omologat produsul Exirel pe bază de ciantraniliprol 0,75-1,0 l/ha (Dsgf=0,53 L/ha). În plus, pentru combatere este recomandată folosirea benzilor adezive, capcanelor cu feromoni, plaselor speciale.

În țările unde sectorul de dezvoltare a cireșelor este dezvoltat se utilizează plasa antiinsecte cu diametrul orificiilor de 1-2 mm.

Ca specii răpitoare pot fi enumerate Orius insidiosus, Orius laevigatus, Cardiastethus flaviventris, Cardiastethus nazarenus, Dicyphus temanini. În orice caz, este stabilit, ca prima specie enumerată (Orius insidiosus) se hrăneşte numai cu Drosophila suzukii.

Când se fac tratamentele în livezile de cireș

Precum am menționat, sunt foarte importante tratamentele în perioada de repaus vegetativ. Dacă s-au efectuat tăierile în uscat, după trebuie efectuate tratamente cu cupru pentru distrugerea fructificaţiilor patogenilor ce iernează pe organele pomilor.

Ulterior, în perioada dezmugurit-buton verde este recomandat un al doilea tratament cu cupru pentru a distruge sporii transportaţi de vânt pe organele pomilor. Tot în această perioadă, este recomandată aplicarea uleiului horticol pentru distrugerea rezervei de dăunători. Detalii aici despre Uleiul horticol – când și combinat cu ce îl aplicăm la pomi.

Următorul tratament, ținând cont de faptul că în ultimii ani se dezvoltă mult monilioza, este recomandat a fi realizat în fenofaza de buton alb un tratament pentru combaterea acesteia cu unul dintre produsele indicate mai sus la descrierea bolii sau în tabelul de mai jos.

Totodată, în cazul în care în zonă este caracteristică dezvoltarea păduchelui negru, este recomandată aplicarea unui insecticid, deoarece în perioada înfloritului nu se recomandă tratamente, pentru a proteja polenizatorii.

În perioada înflorire-cădere petale, dacă infecția cu monilioză este sporită, se recomandă încă un tratament.

Urmează desprinderea caliciului florilor – fructe vizibile, când pot fi observate simptomele ciuruirii micotice și antracnozei, recomandându-se încă un tratament cu fungicide.

La capitolul dăunători în această perioadă pot fi observați: păduchele negru al cireșului,  insecte defoliatoare, insecte minatoare.

În perioada de creștere a fructelor, în cazul necesității, poate fi realizat un tratament suplimentar cu fungicide. Pentru a monitoriza sau preveni pagubele produse de musca cireșului se recomandă instalarea capcanelor.

Tot în această perioadă se aplică fertilizări foliare cu calciu pentru a asigura o rezistență mai bună a fructelor la crăpare.

La intrarea în pârgă fructelor de cireș pericolul cel mai mare îl prezintă musca cireșului. Tratamentele realizate după ce ouăle au fost depuse în fruct nu au nicio eficiență. De aceea, este recomandată fie instalarea capcanelor pe suprafețe mai mici, fie realizarea tratamentelor cu insecticide. Unele capcane cu perioadă lungă de acțiune se instalează imediat după înflorit.

Dacă se observă simptome de atac ale moniliozei, inclusiv afectarea fructelor, tratamentul cu un fungicid sistemic este recomandat.

Ulterior, iarăși ținând cont de particularitățile și situația din câmp, puteți realiza un tratament cu fungicid după recoltare, iar la căderea frunzelor se revine la tratamente cu oxiclorură de cupru.

Schemă de tratament recomandată în livezi bio de cireș

În următorul tabel este indicat calendarul efectuării tratamentelor și lucrărilor în plantațiile de cireș certificate ecologic (sursă FIBL, Protecția culturilor sâmburoase). Important! În livezile bio un rol important în protecție îl au plasele antiinsecte.

Schemă de tratament în livadă convențională de cireș

Important! Monitorizați situația din livadă înainte de a realiza orice tratament. Respectați instrucțiunile de pe ambalajele produselor și respectați perioada de așteptare.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

La ce distanță se plantează cătina. Cum influențează recolta

Atunci când alegem distanța de plantare la cătină trebuie...
‹ adv ›

Acarianul roșu al pomilor și acarianul roșu comun – control

Acarianul roșu al pomilor (Panonychus ulmi) și acarianul roșu comun (Tetranychus urticae) sunt doi dăunători care pot produce pagube...

Când se fac tăierile la pomi toamna. Sfaturi

Tăierile la pomi sunt importante pentru sănătatea și productivitatea livezii. În sezonul rece, se efectuează tăierile în uscat, acestea...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole