6.4 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAu fost simplificate condiţiile de accesare a Programului Naţional Apicol

Au fost simplificate condiţiile de accesare a Programului Naţional Apicol

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a afirmat că au fost simplificate condiţiile de accesare a Programului Naţional Apicol pentru a le facilita accesul la fondurile disponibile, în urma dialogului cu reprezentanţii apicultorilor.

Conform unui comunicat, în şedinţa Guvernului din 14 aprilie 2022 a fost adoptată Hotărârea prin care este aprobat Programul Naţional Apicol (PNA) pentru perioada 2020-2022, normele de aplicare şi valoarea sprijinului financiar.

„Apicultura românească are un rol extrem de important în obţinerea producţiilor din sectorul vegetal, iar produsele apicole româneşti sunt extrem de apreciate atât pe plan intern, cât şi internaţional. În urma dialogului cu reprezentanţii apicultorilor, am simplificat condiţiile de accesare a Programului Naţional Apicol pentru a le facilita accesul la fondurile disponibile. De asemenea, avem în vedere măsuri de sprijin pentru creşterea suprafeţelor cultivate cu specii melifere, astfel încât apicultorii să aibă la dispoziţie mai multe suprafeţe când merg cu albinele în pastoral”, a menţionat Adrian Chesnoiu.

Cuantumul contribuţiei Uniunii Europene la Programul Apicol pentru România pentru anul apicol 2022 se menţine la acelaşi nivel ca în anul 2021, respectiv 6.081.630 euro.

‹ adv ›

Potrivit sursei citate, prin actul normativ adoptat de Guvern, se actualizează valoarea în lei pentru anul 2022 şi valoarea totală a sprijinului financiar.

Astfel, se modifică valoarea totală a PNA de la 168,639 milioane lei la 169,621 milioane lei, din care contribuţia Uniunii Europene este de 50%, respectiv 84,810 milioane lei, precum şi valoarea pentru anul 2022 de la 59,214 milioane lei la 60,196 milioane lei.

Printre modificările şi completările la Programul Naţional Apicol, reprezentanţii ministerului precizează că au fost eliminate o serie de documente, respectiv copia actului care atestă autorizarea sanitară-veterinară pentru comercializare a furnizorilor de medicamente, precum şi documentul care confirmă notificarea produselor proteice solide.

Totodată s-a introdus posibilitatea depunerii copiei manualului de utilizare/a instrucţiunilor de montare şi întreţinere a acestor mijloace, după caz, în locul copiei cărţii tehnice.

Pe de altă parte, Ministerul Agriculturii precizează că s-au definit produsele care intră în componenţa echipamentului de protecţie, respectiv bluze/jachete apicole, pantaloni sau combinezoane apicole, mască apicolă si mănuşi apicole, în vederea decontării corecte a acestora, ţinând cont de faptul că au preţuri diferite la facturare.

De asemenea, s-a modificat termenul de depunere a cererilor de intenţie de la 31 mai la 30 aprilie şi s-a definit categoria de „produse proteice solide”, respectiv produse proteice solide care se administrează ca atare, fără posibilitatea de a fi reconstituite, pentru clarificări şi o aplicare unitară.

Conform Ministerului Agriculturii, s-a reglementat faptul ca membrii formei asociative care sunt beneficiari ai serviciilor de consultanţă, promovare şi/sau perfecţionare să nu fie furnizori de astfel de servicii în cadrul Programului, evitându-se astfel crearea de condiţii artificiale.

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Bugetul Programului de susținere a producției de cartof a fost majorat

În cadrul unei Hotărâri aprobate joi, Guvernul a suplimentat...
‹ adv ›

MADR propune modificări ale legislației privind pășunile și sprijin pentru tineretul ovin

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a avut miercuri dimineaţa o întâlnire de lucru cu o delegaţie a...

MADR lansează Ghidul pentru energia regenerabilă în agricultură și industria alimentară

Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru Schema de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole