7.7 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMinisterul Agriculturii din Ucraina solicită sprijinul autorităților române de resort

Ministerul Agriculturii din Ucraina solicită sprijinul autorităților române de resort

Ministrul Agriculturii din Ucraina, Roman Leshchenko, a cerut sprijinul ministrului de resort din România, Adrian Chesnoiu, în contextul războiului declanșat de Federația Rusă. La acest moment, Ucraina are stopate practic exporturile de cereale, după ce porturile sale au fost blocate în urma invaziei de către Rusia.

O soluție ar fi transportul grânelor pe cale ferată la graniţele cu România, Ungaria, Slovacia şi Polonia, de unde pot să ajungă în porturile şi hub-urile logistice ale ţărilor europene, după cum a anunțat recent Căile Ferate Ucrainene.

În prezent, Ucraina mai are disponibile undeva la peste 10 milioane de tone de cereale pentru export, potrivit informațiilor din piață.

“Am avut un dialog constructiv, prin videoconferință, cu Roman Leshchenko, ministrul Agriculturii din Ucraina și adjunctul său, Taras Dzioba. Ne-au transmis solicitările lor de sprijin și de menținere a contactului permanent în vederea rezolvării problemelor cu care se confruntă, ca urmare a războiului declanșat de Federația Rusă. Rămânem ferm angajați în sprijinirea poporului ucrainean și a fermierilor din această țară, greu încercați în această perioadă dificilă”, a anunțat ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu într-o postare publicată, pe Facebook.

‹ adv ›

Ucraina, un producător global important de produse agricole, a interzis în urmă cu câteva zile exporturile de îngrăşăminte, dar și de produse agricole de bază, introducând licenţe pentru exporturile sale cheie – grâu, porumb şi ulei de floarea soarelui.

După cum se știe, Ucraina este un jucător important pe piața internațională a cerealelor, fiind al cincilea exportator de grâu din lume şi lider la exportul de ulei de floarea soarelui.

Ucraina avea în plan exporturi de peste 60 de milioane de tone de cereale, din care 33 de milioane de tone de porumb şi 23 de milioane de tone de grâu, pentru sezonul iulie 2021-iunie 2022.

La data de 23 februarie, cu o zi înainte de începerea invaziei de către Rusia, livrările la export se ridicau la 43 de milioane de tone de cereale, potrivit datelor de la Ministerul Agriculturii.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Peste 35% din zaharul importat în UE e din Ucraina

Cota de import a zahărului din Ucraina în Uniunea...
‹ adv ›

Ucraina a recoltat 57,2 milioane de tone de cereale și oleaginoase

În Ucraina au fost recoltate 62,2 milioane de tone de culturi noi pe o suprafață de 16,8 milioane de...

Ucraina: Un nou atac asupra portului Odesa

La 7 octombrie, nava OPTIMA, sub pavilionul Palau, a fost ținta unui atac cu rachetă balistică rusească în timp...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole