Tăierea este o operațiune traumatizantă pentru pomi. Este similară unei operații la om. Și, ca și la om, pomul trebuie să fie „adormit” când se fac aceste tăieri. Deci, tăierile se execută în perioada repausului vegetativ, adică din noiembrie până în martie.
De ce trebuie să fie pomul „adormit”? Deoarece tăind mugurii apicali pomul primește comanda să producă material vegetal de înlocuire a ramurilor tăiate. Dacă ne apucăm prea devreme de tăieri, când încă seva circulă, noile creșteri rezultate nu vor avea timp să se matureze până în iarna și vor degera.
Scurtări de ramuri nu e bine să facem nici prea târziu în martie, după ce a început seva brută să circule, deoarece aruncăm la gunoi substanțele acumulate în timpul anului și care au fost chemate de mugurele apical în partea de sus a ramurilor.
Perioada optimă de tăieri ar fi de la sfârșitul lunii noiembrie și până la începutul lunii martie. Dar, nu putem tăia la orice temperatură, se taie la temperaturi de peste minus cinci grade Celsius, deoarece lemnul la temperaturi joase devine casant și poate crăpa în locul unde executați tăietura.
Acestea sunt tăierile de bază, să zicem, grosul, dar tăieri de întreținere se pot face tot timpul anului. Adică, lemn uscat, mort, rupt, bolnav, lăstari lacomi, drajoni orice ne deranjează în coroana pomilor.
FOARTE IMPORTANT: pe lângă aceste tăieri în uscat, cum se zice, se mai fac, la aceeași pomi pe care i-am tăiat în iarnă și tăieri în verde, de stimulare a mugurilor de rod și la pomii tineri de formare a coroanei.
Acum, dacă doriți să fiți profesioniști și știu că vreți, pomii se taie diferit în funcție de specie. Semințoasele se taie în repausul vegetativ cum am scris mai sus, dar sâmburoasele se taie imediat după recoltare, ramurile groase, mai puțin normarea rodului pe care o facem în martie.
Și, în general, speciile timpurii, de vară, e bine să se taie după recoltare, deoarece nu are rost să ținem material inutil pe pom, asta stimulează diferențierea mugurilor de rod și este suficient timp până în iarna ca eventualele creșteri să se matureze.
Neapărat trebuie realizate tăieri la cep și tratamente după tăieri cu substanțe cuprice pentru evitarea infectării cu monilia.
Citește și despre Tăierile la pomi – cele mai des făcute greșeli.