România a exportat tutun şi înlocuitori de tutun în valoare de 596,73 milioane de euro în primele şase luni din acest an, în scădere cu peste 15% faţă de perioada similară a anului trecut, când încasările au depăşit 707,19 milioane de euro, conform datelor din balanţa comercială cu produse agricole, consultată de AGERPRES.
Încasările cele mai mari au fost consemnate din schimburile intracomunitare, respectiv 483,08 milioane de euro, iar 113,65 milioane de euro au provenit din exportul în ţările din afara spaţiului Uniunii Europene.
Conform datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), importurile de tutun şi înlocuitori de tutun au înregistrat o scădere în perioada analizată, de la 185,34 milioane de euro în primul semestru al anului 2020, la 162,55 milioane de euro, în aceeaşi perioadă din acest an.
Cu toate acestea, România se menţine pe excedent în comerţul cu tutun şi înlocuitori de tutun depăşind valoarea de 434,18 milioane de euro, în prima jumătate a acestui an.
Statistica MADR relevă faptul că deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare a crescut cu peste 31% în primul semestru din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, totalizând 1,27 miliarde de euro.
România a exportat, în perioada ianuarie – iunie 2021, produse agroalimentare în valoare de 3,63 miliarde de euro şi a importat de 4,9 miliarde de euro.
Ţigările şi tutunul, inclusiv înlocuitorii, se află în ultimii ani în topul produselor care au adus cele mai mari încasări în comerţul cu produse agroalimentare.
Sursa foto: richards-garten.de