Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
România a importat carne şi organe comestibile în valoare de 414,7 milioane de euro în primul semestru al acestui an, în scădere cu peste 7% faţă de perioada similară din 2020, potrivit balanţei comerciale cu produse agroalimentare, consultată de AGERPRES.
În primul semestru al anului trecut, valoarea importurilor de astfel de produse s-a situat la 446,59 milioane de euro.
Pe de altă parte, valoarea exporturilor de carne şi organe comestibile în perioada ianuarie – iunie 2021 a ajuns la 113,24 milioane de euro, fiind în creştere cu 19,5% faţă de încasările consemnate în aceeaşi perioadă a anului trecut (94,71 milioane de euro).
În acest context, deficitul în comerţul internaţional (intra şi extracomunitar) cu carne şi organe comestibile a depăşit 301,5 milioane de euro în primul semestru al acestui an, faţă de 351,87 milioane de euro în acelaşi interval de timp din 2020.
Potrivit datelor statistice consemnate de Ministerul Agriculturii, valoarea importurilor de carne şi organe comestibile în perioada ianuarie – iunie 2021 a fost de 3,6 ori mai mare decât cea a exporturilor de astfel de produse realizate în ţările UE şi Terţe.
Deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare a crescut cu peste 31% în primul semestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2020, totalizând 1,27 miliarde de euro.
Datele MADR arată că România a exportat, în perioada ianuarie – iunie 2021, produse agroalimentare în valoare de 3,63 miliarde de euro, în creştere faţă de perioada similară din 2020, când încasările din exporturile în ţările intra şi extracomunitare au au depăşit de 3,42 miliarde de euro.
Pe de altă parte, pentru importurile de produse agroalimentare s-au cheltuit în primele şase luni ale anului 2021 mai mult de 4,90 miliarde de euro, în timp ce, în perioada similară din 2020, sumele au fost mai mici, totalizând 4,39 miliarde de euro.