Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Unitatea de Implementare a Proiectului CIPN, lansează concursul pentru elevi ‘Suntem SuperEroi’ şi concursul pentru gospodari şi mici fermieri ‘Fermier Responsabil’, ambele parte a campaniei naţionale de conştientizare a proiectului ‘Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi’.
Potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES, cele 200 UAT-uri beneficiare ale investiţiilor cofinanţate de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor prin acest proiect au acum noi şi atractive mecanisme de conştientizare şi implicare a cetăţenilor, creând parteneriate între generaţii în scopul comun al protecţiei mediului şi responsabilităţii civice.
Reprezentanţii Ministerului Mediului susţin că o altă misiune a micilor SuperEroi este să convingă cât mai mulţi gospodari din comunitate să participe în perioada 1-15 noiembrie la concursul „Fermier Responsabil” ce le oferă acestora posibilitatea de a aprofunda noile acţiuni şi reguli de bune practici agricole pentru prevenirea poluării apei cu nitraţi.
Reprezentanţii Ministerului Mediului menţionează că poluarea apei cu nitraţi din surse agricole este o ameninţare continuă la adresa sănătăţii umane, pentru că provoacă intoxicaţii grave sugarilor şi copiilor de vârste mici, şi afecţiuni periculoase adulţilor expuşi la consumul îndelungat al apei cu nitraţi în exces.
Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” este parte a demersurilor Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitraţi, prin care se urmăreşte reducerea poluării cu nutrienţi din surse agricole.
Proiectul CIPN este în a doua fază, cea de finanţare adiţională dintr-un împrumut de la Banca Mondială. Proiectul iniţial a demarat în 2008 şi s-a încheiat în 2017 şi a finanţat un număr de 86 de platforme de management de gunoi de grajd.
Finanţarea adiţională a proiectului a fost alocată pentru cinci ani, până în martie 2022. În această fază a proiectului vor fi finanţate peste 80 de comunităţi locale.