-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleOrganizațiile fermierilor cer Parlamentului adoptarea urgentă a măsurilor de sprijin pentru agricultură

Organizațiile fermierilor cer Parlamentului adoptarea urgentă a măsurilor de sprijin pentru agricultură

Douăzeci de organizații profesionale din agricultură și cooperative agricole au solicitat Parlamentului României să dezbată și să adopte cu prioritate, în sesiunea extraordinară din această săptămână, mai multe proiecte legislative considerate esențiale pentru susținerea fermierilor și a cooperativelor agricole.

Printre cele mai importante solicitări se numără aprobarea unei scheme de ajutor de stat pentru crescătorii de porcine și bovine în anul 2026, menită să compenseze efectele crizei din Orientul Mijlociu și ale pestei porcine africane asupra sectorului zootehnic.

Organizațiile cer, de asemenea, modificarea Legii nr. 122/2023 privind exploatațiile de creștere a porcinelor, astfel încât măsurile de combatere a pestei porcine africane să fie adaptate situației epidemiologice actuale.

‹ adv ›

Un alt punct important vizează eliminarea blocajelor fiscale și administrative cu care se confruntă cooperativele agricole, prin modificarea Legii cooperației agricole nr. 566/2004 și anularea unor obligații fiscale generate de anularea înregistrării în scopuri de TVA.

Reprezentanții sectorului agricol solicită totodată accelerarea dezbaterii proiectelor referitoare la sprijinul pentru motorina utilizată în agricultură, precum și a măsurilor de sprijin pentru fermierii afectați de secetă, avertizând că întârzierea acestora ar putea afecta desfășurarea campaniilor agricole și planificarea lucrărilor din toamnă.

Potrivit semnatarilor scrisorii deschise, adoptarea rapidă a acestor măsuri este esențială pentru menținerea activității fermelor și cooperativelor, într-un context marcat de creșterea costurilor de producție, dificultăți de piață și provocări climatice.

‹ adv ›

Demersul este susținut de 20 de organizații reprezentative ale fermierilor și cooperativelor agricole, printre care PRO AGRO, LAPAR, UNCSV, Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România, Clubul Fermierilor Români și Asociația Fermierilor din România.

Solicitarea vine în contextul în care Senatul și Camera Deputaților s-au reunit într-o sesiune extraordinară până la 31 iulie, dedicată dezbaterii proiectelor legislative necesare pentru îndeplinirea jaloanelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

România începe în forță anul comercial: exporturile de grâu și orz domină piața UE

România a început puternic anul comercial 2026/2027, cu exporturi...
‹ adv ›

Farm Europe lansează un simulator pentru bugetul PAC 2028–2034. Fermierii pot vedea impactul diferitelor scenarii

Farm Europe a lansat Simulatorul Bugetului PAC 2028–2034, un instrument online care permite analizarea modului în care diferite scenarii...

Recolte bune la floarea-soarelui și porumb în Olt: fermierii speră la profit după anii de secetă

Fermierii din județul Olt obțin în acest an producții bune la floarea-soarelui și porumb și vor obține profit, după...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole