-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleUE acordă României 14,8 milioane de euro pentru fermierii afectați de secetă

UE acordă României 14,8 milioane de euro pentru fermierii afectați de secetă

Statele membre UE au aprobat luni propunerea Comisiei Europene de a mobiliza peste 56 de milioane euro din rezerva pentru agricultură pentru fermierii din Portugalia (30 milioane euro), România (14,8 milioane euro), Cipru (4,6 milioane euro), Croaţia (4,4 milioane euro) şi Slovenia (2,8 milioane euro), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Aceste fonduri sunt pentru sprijinirea fermierilor afectaţi de pagubele semnificative cauzate de evenimentele climatice nefavorabile. Sprijinul va fi direcţionat către fermierii care cultivă terenurile arabile, produc fructe, nuci, viţă de vie, măsline, inclusiv crescători de animale cu ferme mixte. Bugetul alocat poate fi completat cu până la 200% din fondurile naţionale.

Pe tot parcursul anului trecut şi în primul semestru din 2026, fermierii din aceste ţări s-au confruntat cu pagubele semnificative şi au suferit pierderi economice cauzate de evenimentele climatice nefavorabile şi dezastrele naturale.

‹ adv ›

Portugalia a fost lovită de furtuna Kristin în ianuarie şi februarie 2026, ploile abundente, vânturile puternice şi inundaţiile provocând pagube şi distrugând terenul agricol şi infrastructura. Aceste evoluţii au avut ca rezultat pierderi considerabile pentru producţia agricolă.

În România, seceta severă şi valurile repetate de căldură din perioada iunie – august 2025 au afectat randamentele culturilor de porumb şi floarea soarelui.

Ciprul s-a confruntat cu seceta prelungită şi căldura extremă din mai, care a provocat pierderi majore ale producţiei agricole şi costuri mai ridicate cu hrănirea animalelor.

‹ adv ›

În Croaţia, s-au înregistrat temperaturi extrem de scăzute în primăvara şi vara anului trecut, ploi excesive şi secetă, afectând recoltarea fructelor, a nucilor, a sfeclei de zahăr şi a viţei de vie. Slovenia s-a confruntat cu îngheţ în primăvară, care a redus producţia de mere.

Sectoarele agricole şi culturile eligibile pentru sprijin includ în Portugalia: culturile arabile, uleiul de măsline şi măslinele de masă, fructele şi legumele, viţa de vie şi animalele de fermă.

În Croaţia: prunele, alunele, viţa de vie şi sfecla de zahăr. În Cipru: citricele, bananele, smochinele, rodiile, viţa de vie, uleiul de măsline şi măslinele de masă, cerealele, culturile furajere, apicultura şi animalele (bovine, oi şi capre). În Romania: porumb şi floarea soarelui, iar în Slovenia: merele.

Autorităţile naţionale trebuie să se asigure că fermierii primesc sprijinul rapid, iar ajutorul trebuie distribuit cel târziu până în 28 februarie 2027.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Kernel își extinde capacitatea de depozitare cu 40.000 de tone printr-o nouă soluție modulară

Holdingul agricol ucrainean Kernel și-a extins capacitatea de depozitare a cerealelor...
‹ adv ›

China intră mai puternic pe piața pirioxasulfonului. Noua fabrică ar putea intensifica concurența la nivel global

Compania chineză Anhui Jiuyi a început producția de pirioxasulfon, cu o capacitate de 600 de tone pe an, consolidând poziția producătorilor chinezi...

Seceta schimbă agricultura Franței: fermierii se orientează tot mai mult spre sorg

Fermierii francezi testează tot mai mult sorgul ca alternativă mai rezistentă la secetă pentru culturile cerealiere tradiționale, în special pentru porumb....
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole