5.7 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleRomsilva a plantat aproape 22 milioane puieţi forestieri în fondul forestier de...

Romsilva a plantat aproape 22 milioane puieţi forestieri în fondul forestier de stat

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a plantat 21,8 milioane puieţi forestieri în cursul campaniei de împăduriri de primăvară, regenerând în total în această primăvară 10.420 hectare fond forestier, cu 14% mai mult decât programul prevăzut pentru campania de împăduriri de primăvară.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, din aceste 10.420 hectare regenerate, 3.574 hectare au fost regenerate artificial, prin lucrări de împăduriri, inclusiv 7 hectare de perdele forestiere, iar 6.846 hectare au fost regenerate pe cale naturală.

Astfel, au fost împădurite cu 459 hectare mai mult decât programul campaniei de împăduriri de primăvară, iar la regenerările naturale s-a înregistrat o creştere cu 831 hectare a suprafeţei regenerate natural.

‹ adv ›

În plus, în cursul campaniei de împăduriri de primăvară au fost efectuate lucrări de completări pe 1.582 hectare şi lucrări de refaceri pe alte 215 hectare.

De asemenea, în fondul forestier aflat în alte forme de proprietate şi administrat de Romsilva, au fost plantaţi alţi 3,7 milioane puieţi forestieri, fiind regenerate 1.538 hectare, din care 760 hectare prin regenerări artificiale şi 778 hectare prin regenerări naturale, şi au fost făcute lucrări de completări pe alte 121 hectare.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva va regenera, în cursul întregului an, pe durata campaniilor de împăduriri de primăvară şi de toamnă, 12.670 hectare fond forestier proprietatea publică a statului, din care 8.037 hectare prin regenerări naturale şi 4.633 hectare prin lucrări de împăduriri.

Pentru lucrările de regenerare a fondului forestier proprietatea publică a statului din acest an, din campaniile de împăduriri de primăvară şi toamnă, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a alocat un buget de 199,2 milioane lei din fonduri proprii.

În ultimii cinci ani, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a regenerat 75.401 hectare fond forestier de stat, 48.163 hectare prin regenerări naturale şi 27.238 hectare prin lucrări de împăduriri, fiind plantaţi în acest interval 151,66 milioane puieţi forestieri, cu o investiţie totală de 665,6 milioane de lei.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.

Sursa foto: puieti-forestieri.ro

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Romsilva a plantat 90 de hectare de perdele forestiere în campania de împăduriri de primăvară

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a plantat, în...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole