Dacă vrem să înțelegem cu adevărat anul viticol 2025, nu trebuie să pornim de la vară sau de la recoltă. Trebuie să ne întoarcem la începutul primăverii, unde, de fapt, s-a decis direcția întregului sezon.
Comparând imaginile din teren, se vede diferența dintre 2025 și 2026, dar nu în vița de vie, cel puțin nu încă. În momentul redactării acestui articol, vița de vie din 2026 nu a intrat suficient în vegetație pentru a permite o comparație directă, relevantă, doar o intensitate a plânsului urmare și a precipitațiilor abundente.
De aceea, reperul cel mai clar rămâne caisul.
La data de 6 martie 2025, caisul era deja în plin înflorit, într-o fază de maximă sensibilitate. În schimb, la data de 31 martie 2026, în aceeași zonă, caisul se afla abia la început de înflorit.
Această diferență de aproape trei săptămâni nu este doar un detaliu fenologic. Este un semnal că anul 2025 a intrat în vegetație mult înaintea unui echilibru termic real.
Iar când natura pornește prea repede, nu câștigă timp. Își asumă risc.
Primele consecințe au apărut rapid. La data de 18 martie 2025, în teren se puteau observa deja pierderile florale provocate de înghețul din zilele precedente. După un debut accelerat, corecția climatică a fost inevitabilă.
Același tipar s-a regăsit și în plantațiile viticole. La data de 3 aprilie 2025, mugurii viței de vie erau deja umflați, semn clar al unei porniri timpurii în vegetație. Este important de subliniat că, raportat la 2026, o astfel de fenofază nu este încă atinsă în același calendar.
Cu alte cuvinte, anul 2025 a împins vița de vie înaintea propriei zone de siguranță biologică. Iar de aici începe, de fapt, povestea acestui sezon.
Pentru că pornirea timpurie nu este un avantaj în sine. Este o expunere mai devreme la risc. Ceea ce s-a întâmplat ulterior în zone precum Tohani, Ostrov sau în plantațiile amplasate la baza versanților a confirmat acest lucru.
Acolo, unde aerul rece stagnează și se acumulează, înghețul nu a mai întâlnit plante în repaus, ci plante deja active biologic.
La Tohani, după episodul rece din 10–12 aprilie, efectele erau evidente la inspecția din 17 aprilie 2025: lăstari afectați, muguri compromiși, o vegetație surprinsă exact în momentul în care era cel mai vulnerabilă.
În astfel de situații, nu mai vorbim despre temperaturi minime, ci despre sincronizare. Și, mai exact, despre o sincronizare greșită între ritmul plantei și ritmul real al primăverii.
Dacă în multe areale înghețul a produs pierderi punctuale, în zona Ostrov efectele au avut un caracter mult mai sever.
Acolo, acumularea aerului rece și particularitățile microclimatice au amplificat impactul temperaturilor negative, iar ceea ce în alte podgorii a însemnat o corecție a vegetației, aici s-a transformat într-un episod cu efecte aproape catastrofale.
În plantațiile expuse, pierderile nu s-au limitat la muguri sau inflorescențe, ci au afectat structura de producție în ansamblu.
Lăstarii porniți în vegetație au fost compromiși în proporție ridicată, iar refacerea ulterioară a depins exclusiv de capacitatea plantei de a activa mugurii secundari.
În astfel de situații, discuția despre producție se transformă rapid într-o discuție despre supraviețuirea economică a sezonului. Acest tip de manifestare nu a fost însă singular.
Revenind spre Moldova, în zone precum Huși, dar și în numeroase plantații amplasate în zone depresionare sau la baza versanților, efectele înghețului au urmat același tipar, chiar dacă intensitatea a fost diferită.
Aerul rece acumulat în aceste areale a acționat ca un factor agravant, iar plantele, deja pornite în vegetație, nu au mai avut niciun mecanism real de protecție.
La începutul lunii mai, în zona Huși, imaginea din teren era deja clară: frunze afectate, lăstari compromiși și o dezvoltare neuniformă care anunța un sezon dificil.
Practic, încă din această etapă, producția nu mai era determinată de potențialul inițial al plantației, ci de capacitatea de regenerare a acesteia.
Și totuși, vița de vie a intrat într-un proces de refacere.
În a doua decadă a lunii mai, în zonele Odobești – Dealul Șarba și Cotești, plantațiile ajungeau în faza de degajare a ciorchinilor.
Din punct de vedere fenologic, evoluția era aparent normală. Din punct de vedere biologic însă, diferențele între plantele afectate și cele neafectate deveneau evidente.
Această neuniformitate avea să fie una dintre caracteristicile definitorii ale sezonului 2025.
În același interval, în zona Cozmești (Iași), apar primele semne ale unei alte presiuni: acarienii eriofizi. Frunzele încep să prezinte deformări specifice, iar planta pierde treptat din eficiența fotosintetică.
Într-un an deja marcat de stres, astfel de atacuri devin factori care se adaugă unui echilibru deja fragil.
Finalul lunii mai aduce o schimbare de registru. În 26 mai, în podgoriile Cotești, Odobești, Panciu, precipitațiile consistente creează condițiile ideale pentru declanșarea infecțiilor de mană.
Tratamentele aplicate în această perioadă sunt elemente de protecție a producției. Într-un sezon în care planta a fost deja afectată de îngheț, orice infecție la nivelul inflorescențelor ar fi însemnat o pierdere suplimentară greu de recuperat.
Intrarea în luna iunie aduce o aparentă stabilizare. Între 2 și 10 iunie, înfloritul se desfășoară în condiții relativ bune, chiar dacă este ușor prelungit de regimul de precipitații.
Important este faptul că nu se înregistrează probleme fiziologice majore în procesul de legare și formare bob.
Pentru prima dată în sezon, apare senzația că plantațiile pot reveni într-un echilibru. Dar această stabilizare este doar parțială.
În aceeași perioadă, în câteva plantațiile de Muscat din zona Panciu, apar simptome clare de carență de mangan.
Frunzele prezintă cloroză internervuriană, iar metabolismul plantei este vizibil afectat. Este o dovadă că stresul acumulat în primăvară începe să se manifeste și la nivel nutrițional.
Tot la începutul lunii iunie, în plantațiile de Fetească Albă din zona Odobești, apar simptome sugestive pentru flavescență. Nu este un fenomen generalizat, dar este suficient pentru a ridica semne de întrebare serioase privind evoluția pe termen lung a unor parcele.
Pe 17 iunie, plantațiile intră în faza de creștere a boabelor. Din punct de vedere vizual, cultura arată bine, iar uniformitatea pare să se îmbunătățească. Este momentul în care viticultorul începe să recâștige încrederea în sezon.
În intervalul 1–14 iulie, în mai multe zone – Jariștea, Cotești, Ruginești, Dumbrăveni – apar simultan fenomene care afectează în special calitatea producției: mărgeluire, atac de trips și, mai ales, făinare pe boabe.
Este perioada în care diferența nu o mai face produsul utilizat, ci momentul intervenției și înțelegerea contextului climatic și biologic.
La începutul lunii iulie, în podgoria Cotești, la soiul Prima, apar primele semne de pârgă. Chiar de la începutul lunii august, în plantațiile de Fetească Neagră, boabele ajung în faza de acumulare a zaharurilor, cu ciorchini bine formați și un potențial aparent stabilizat.
În 14 august, fermierii încep să își pregătească recoltarea. După un sezon complicat, există, în sfârșit, sentimentul că rezultatul poate fi controlat.
Dar viticultura nu oferă garanții.
Pe 22 august, în zona Cârligele (Vrancea), grindina lovește violent plantațiile aflate în plină maturare. În câteva zeci de minute, rezultatul unui an întreg este pus sub semnul întrebării.
Nu mai vorbim despre tehnologie, nu mai vorbim despre strategie. Vorbim despre pierdere și despre cât mai poate fi salvat.
Retrospectiv, anul viticol 2025 nu a fost definit de un singur eveniment, ci de succesiunea lor. A început prea devreme, a fost corectat brutal de îngheț, a continuat sub presiune biologică și s-a încheiat, local, prin fenomene extreme.
Nu a fost un an al performanței, ci al adaptării.
Între doi ani diferiți – o avertizare care nu trebuie ignorată
Comparând începutul acestui sezon cu 2025, tentația ar fi să spunem că suntem într-o zonă mai confortabilă. Pornirea în vegetație este mai temperată, fenofazele nu mai sunt împinse artificial înainte, iar plantele par să intre într-un ritm mai apropiat de normalul biologic.
Dar această aparentă liniște ascunde un alt tip de risc.
După un an în care regimul pluviometric a fost dezechilibrat, iar acumulările de apă în sol au variat puternic, intrăm într-o perioadă în care refacerea echilibrului hidrologic poate genera exact opusul unui stres clasic: porniri explozive în vegetație.
Iar aceste porniri nu înseamnă vigoare sănătoasă. Înseamnă, de multe ori, țesuturi fragile, lăstari cu creștere rapidă, dar insuficient consolidați, un aparat foliar bine dezvoltat ca volum, dar vulnerabil ca structură. Practic, o plantă „hidratată”, dar nu neapărat echilibrată fiziologic.
În astfel de condiții, primele fenofaze devin decisive. Între BBCH 09 – dezmugurit și BBCH 53 – degajarea ciorchinilor, nu mai putem trata protecția fitosanitară ca pe o etapă de rutină. Din contră, este momentul în care se construiește rezistența mecanică și biologică a plantei.
În acest context, utilizarea produselor cuprice este un instrument de bază pentru:
- întărirea țesuturilor tinere
- creșterea rezistenței la factori de stres
- stabilizarea ritmului de creștere.
Este, dacă vreți, primul pas în corectarea unei vegetații care pornește prea rapid. În paralel, trebuie să acceptăm că intrăm într-o nouă etapă tehnologică.
Eliminarea treptată a meptildinocapului înseamnă închiderea unei epoci. O epocă în care făinarea putea fi controlată eficient și flexibil, inclusiv în ferestrele dificile de aplicare.
Intrăm, practic, într-o „eră post-meptildinocap”, în care strategia trebuie regândită. Și aici apare una dintre cele mai frecvente erori: întârzierea tratamentelor sistemice pentru făinare.
În noul context, intervențiile nu mai pot începe „după înflorit” sau în funcție de presiunea vizibilă. Ele trebuie repoziționate mult mai devreme, încă din fenofaze precum:
- BBCH 53–55 – degajarea ciorchinilor
- chiar și în zona de BBCH 51 – inflorescențe vizibile , pentru că făinarea nu așteaptă simptomele vizibile. Ea se instalează înainte.
Prin urmare, utilizarea produselor sistemice cu acțiune specifică trebuie să devină:
- anticipativă
- bine secvențiată
- adaptată ritmului real de creștere.
În același timp, nu trebuie să repetăm o greșeală periculoasă care începe să apară în practică: subestimarea manei. Faptul că în ultimii ani presiunea de Plasmopara viticola a fost redusă în anumite areale nu înseamnă că riscul a dispărut. Din contră.
Ciuperca poate rămâne în stare latentă în sol perioade îndelungate, chiar și până la 10 ani, așteptând exact acel context favorabil: umiditate, temperatură și fenofază sensibilă.
Iar când aceste condiții sunt îndeplinite, reacția este rapidă și agresivă. De aceea, utilizarea produselor cu substanțe active competitive pentru mană, poziționate corect în jurul fenofazelor critice este o necesitate:
- BBCH 53–57 (degajare ciorchine – preînflorit)
- BBCH 61–69 (înflorit).
Pentru că în viticultură, absența simptomelor nu este niciodată o garanție a absenței riscului.
În perioada următoare, voi reveni cu sugestii de scheme tehnologice adaptate evoluției meteorologice din acest sezon, construite pe: fenofaze reale, nu estimate, presiune biologică monitorizată în teren și lecțiile învățate dintr-un an precum 2025.
