18.1 C
București
vineri, 8 mai, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleCuantumurile plăților directe din FEGA pentru 2025, publicate de MADR

Cuantumurile plăților directe din FEGA pentru 2025, publicate de MADR

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat în transparență decizională proiectul de ordin pentru aprobarea cuantumului unitar al plăților directe aferente cererilor de plată depuse în anul 2025, finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), prin intervențiile din cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027.

Proiectul de ordin stabilește cuantumurile unitare finale pentru plățile directe, precum și realocările financiare necesare, în vederea utilizării eficiente a fondurilor europene alocate României pentru campania 2025.

‹ adv ›

Aplicarea acestora se va realiza de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în conformitate cu cadrul legal național și european în vigoare.

Cuantumuri unitare stabilite prin proiectul de ordin (campania 2025):

  • PD-02 – Sprijin redistributiv complementar pentru venit (CRISS): 53,52 euro/ha
  • PD-03 – Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri: 46,67 euro/ha

Intervenții privind bunăstarea animalelor:

  • PD-07 – Bunăstarea vacilor de lapte: între 127,23 și 197,47 euro/cap, în funcție de pachetul accesat
  • PD-08 – Bunăstarea tineretului bovin la îngrășat: între 193,63 și 249,16 euro/cap, în funcție de varianta aplicată

Alte intervenții:

‹ adv ›
  • PD-25 – Sprijin cuplat pentru viermii de mătase: 0,12 euro
  • PD-27 – Bunăstarea bovinelor prin pășunat extensiv: între 72,75 și 168,66 euro/UVM, în funcție de zonă
  • PD-28 – Menținerea de zone neproductive și/sau elemente de peisaj: 33,75 euro/ha

Pentru intervențiile PD-02 și PD-03, cuantumurile stabilite prin proiectul de ordin sunt mai mari decât cele acordate la plata în avans, urmând ca diferențele să fie achitate fermierilor eligibili prin plata finală, după intrarea în vigoare a ordinului:

  • PD-02: +6,65 euro/ha față de avans;
  • PD-03: +3,46 euro/ha față de avans.

După stabilirea suprafețelor eligibile aferente sprijinului cuplat vegetal, alocările financiare disponibile vor fi realocate către intervenția PD-28, în vederea majorării cuantumului unitar pentru campania 2025, cu respectarea prevederilor europene aplicabile.

Proiectul de act normativ poate fi consultat accesând acest link.

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

MADR începe plata deconturilor pentru energia utilizată la irigaţii

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a anunţat demararea...
‹ adv ›

Tanczos Barna: Temperaturile scăzute au afectat grav pomicultura, culturile de câmp rezistă

Temperaturile scăzute din această perioadă au afectat pomicultura în aproape toate judeţele ţării, în timp ce în cazul culturilor...

Târg al produselor tradiționale românești organizat de MADR între 6 și 8 mai

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), alături de Cooperativa Agricolă Caprirom Sud-Muntenia, organizează, în perioada 6-8 mai 2026, un...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole