3.5 C
București
vineri, 6 februarie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMADR: Fermierii cu până la 10 hectare scapă de controale și sancțiuni

MADR: Fermierii cu până la 10 hectare scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi beneficiază de plăţi directe sau intervenţii pentru dezvoltare rurală şi cei cu exploataţii de maximum 30 de hectare, în cazul aplicării standardului referitor la rotaţia culturilor pe terenuri arabile, vor fi exceptaţi de la controale şi sancţiuni aferente normelor de condiţionalitate, a anunţat marţi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Instituţia, prin Autoritatea de Management pentru PNDR şi Planul Strategic PAC 2023-2027, a elaborat un pachet de modificări privind normele de condiţionalitate, aplicabile începând cu anul de campanie 2026, cu obiectivul de a simplifica obligaţiile pentru fermieri şi de a reduce riscul de sancţiuni administrative.

„Una dintre cele mai importante măsuri propuse de Autoritatea de Management vizează exceptarea de la controale şi sancţiuni aferente normelor de condiţionalitate pentru fermierii care exploatează până la 10 hectare şi beneficiază de plăţi directe sau intervenţii pentru dezvoltare rurală, precum şi pentru cei cu exploataţii de maximum 30 de hectare, în cazul aplicării standardului GAEC 7 (Rotaţia culturilor pe terenuri arabile, cu excepţia culturilor care cresc sub ape, n.r.). Aceste măsuri urmăresc reducerea presiunii administrative asupra fermierilor mici şi mijlocii, care reprezintă o componentă esenţială a agriculturii româneşti”, se arată într-un comunicat al MADR.

‹ adv ›

Totodată, fermele certificate în agricultura ecologică, inclusiv cele aflate în conversie, vor fi considerate automat conforme cu standardele GAEC 1, 3, 4, 5, 6 şi 7, eliminând controale suplimentare şi simplificând procedurile administrative.

De asemenea, au fost propuse ajustări ale unor standarde GAEC, astfel încât acestea să fie mai bine corelate cu specificul agriculturii româneşti, inclusiv: actualizarea cerinţelor GAEC 5 privind lucrările solului, clarificarea aplicării GAEC 6 pentru sere, solarii şi culturi permanente, completarea GAEC 4 privind benzile tampon în zona infrastructurii de irigaţii şi desecare, coerenţă între condiţionalitate şi ecoscheme.

Propunerile au fost formulate în acord cu Regulamentul (UE) 2025/2469 şi cu modificările Planului Strategic PAC 2023-2027, urmând să fie transmise Comisiei Europene prin procedura de notificare.

„Am cerut ca regulile europene să fie aplicate cu bun simţ şi adaptate realităţilor din teren. Prin aceste modificări, reducem birocraţia pentru fermieri, protejăm micile exploataţii şi recunoaştem practicile agricole corecte, fără a pune presiune inutilă pe cei care muncesc pământul. Autoritatea de Management a avut un rol esenţial în acest demers de simplificare şi echilibru”, a declarat Florin-Ionuţ Barbu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, citat în comunicat. 

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

2 COMENTARII

  1. Pai nu este corect.Si spun asta,deoarece nici 0,1% din fermierii cu teren de1,2,3,5 ha,nu lucreaza ei pamântul.Ma refer la vegetal.Si nici spre arenda nu-l dau.Si te obliga pe tine fermier ,cu 50,100,200 ha, sa-l muncesti si el ia banii de la APIA.NE BATEM CU MORILE DE VÂNT.Si atunci nu vreti dv., sa le cereti spre documentare facturile de imputuri ,că nu este normal ca noi sa muncim si să fim santajati.Daca te duci si spui la APIA,rare ori esti luat in seama si pe buna dreptate ca ei nu pot rezolva.Tu bagi in pământ si vine altul si-l ia gata format cu substanta in el si profita.Aici este marele necaz .,ca ei vor decât bani din APIA ,plus calamitati plus cereale.NOI CARE MUNCIM CE FACEM?AICI TREBUIE REZOLVAT PÂNĂ NU INTRĂ IN VIGOARE MERCUSORUL.ASTA ESTE UNA DIN CELE MAI MARI PROBLEME

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

MADR acordă sprijin de urgență pomicultorilor afectați de fenomene climatice extreme

În Ședința de Guvern din 05 februarie 2026 a fost...
‹ adv ›

Barbu: Introducerea unui cuantum minim în cazul Intervenţiei PD-27 nu înseamnă o reducere automată a plăţilor

Intervenţia PD-27 - Creşterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin păşunat extensiv pe pajişti rămâne un sprijin important pentru...

Sprijin pentru legumicultori: start înscrieri în programul pentru spații protejate 2026

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale dă startul ediției 2026 a Programului de susținere a producției de legume în spații...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole