-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleANM: Cod galben de ploi în opt judeţe, până sâmbătă dimineaţa

ANM: Cod galben de ploi în opt judeţe, până sâmbătă dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de ploi care vizează, în următoarele 24 de ore, judeţele Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, sudul judeţului Hunedoara, precum şi zona de munte a judeţului Mehedinţi.

În aceste regiuni va ploua însemnat cantitativ şi se vor acumula 20…30 l/mp şi izolat peste 40 l/mp.

Totodată, întreaga ţară se află, până duminică, 30 noiembrie, sub informare de vreme rece, ploi importante cantitativ, precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi intensificări ale vântului.

‹ adv ›

Potrivit ANM, temporar va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar la munte, îndeosebi pe creste, vor fi precipitaţii predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Până la sfârşitul intervalului se vor acumula cantităţi de apă de 10…25 l/mp, iar în regiunile sudice şi sud-estice, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali, de 35…45 l/mp şi local de 60…80 l/mp.

Local şi temporar vântul va avea intensificări în regiunile sudice şi sud-estice, cu rafale în general de 45…50 km/h. Vremea se va răci vineri în sud-est.

  • Citește despre ->
  • ANM
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

Alertă de vânt puternic în 10 județe: rafale de până la 75 km/h

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o...
‹ adv ›

Cod galben de caniculă în 15 județe din România. Temperaturile ajung până la 36°C, iar furtunile revin de marți

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă o atenționare Cod galben de caniculă, valabilă în 15 județe din...

ANM: Vânt puternic, ploi și grindină în mai multe regiuni

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică și o atenționare cod galben valabile duminică, 31 mai, valabilă...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole