27.1 C
București
vineri, 11 iulie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleIndia va menţine cota de export la zahăr graţie stocurilor suficiente

India va menţine cota de export la zahăr graţie stocurilor suficiente

Autorităţile din India intenţionează să menţină cota de un milion de tone la exporturile de zahăr în actualul sezon, a dezvăluit marţi o sursă din apropierea acestui dosar, calmând îngrijorările referitoare la posibile restricţii de aprovizionare care au impulsionat preţurile globale săptămâna trecută, transmite Bloomberg.

India nu va restricţiona livrările pe pieţele externe în condiţiile în care al doilea mare producător mondial de zahăr va avea stocuri suficiente la finalul sezonului actual, care se încheie la 30 septembrie, în pofida unei scăderi a producţiei interne, a precizat sursa care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

‹ adv ›

Stocurile Indiei sunt suficiente pentru a face faţă cererii interne în următoarele două luni, după care va începe procesarea următoarei recolte de trestie de zahăr, a adăugat sursa.

Unele informaţi apărute săptămâna trecută în media sugerau că India analizează o posibilă restricţionare a vânzărilor peste hotare din cauza estimărilor care arată o producţie mai mică, ceea ce a dus la creşterea cotaţiilor.

La bursa de la New York, cotaţiile futures la zahăr brut au crescut cu până la 1,6%, ceea ce a dus câştigurile înregistrate de la începutul lunii la peste 5%. Cotaţiile la zahăr alb au crescut şi la bursa de la Londra.

Sursa citată de Bloomberg a estimat că, în acest an, consumul intern de zahăr al Indiei va fi mai mic comparativ cu sezonul precedent, când alegerile naţionale au dus la creşterea cererii pentru băuturi şi dulciuri.

‹ adv ›

În paralel, piaţa urmăreşte cu atenţie şi evoluţiile din Brazilia, cel mai mare cultivator mondial de trestie de zahăr, pe fondul îngrijorărilor că vremea secetoasă ar putea afecta producţia, tocmai când fabricile de procesare se pregătesc să înceapă să lucreze pentru următorul sezon, care începe în aprilie.

„Sunt prea multe evoluţii meteo în derulare pentru a putea să spunem că piaţa se va confrunta cu un deficit semnificativ de aprovizionare”, susţine analistul Michael McDougall. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Fenomenele meteo extreme ar putea tăia 5% din PIB-ul zonei euro

Fenomenele meteo extreme, precum valuri de căldură, inundații și incendii de vegetație, ar putea avea un impact similar cu...

România, pe primul loc în UE la exportul de grâu moale în 2024/25

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la începutul sezonului 2024/25 şi până în prezent au ajuns la...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole