24.2 C
București
vineri, 11 iulie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleRomânia deschide noi oportunități de export în Tunisia

România deschide noi oportunități de export în Tunisia

Astăzi, 12 februarie, la Tunis, președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), Dr. Alexandru Bociu, a semnat certificatele sanitare veterinare necesare pentru exportul de ovine, bovine și produse cu valoare adăugată (carcase de ovine și bovine), carne de pasăre, ouă pentru incubație precum și pui de o zi către Tunisia.

Acest demers semnificativ marchează oficializarea cadrului sanitar-veterinar necesar pentru schimburile comerciale și deschide noi oportunități pentru fermierii români.

Președintele A.N.S.V.S.A. a declarat că:

„Prin semnarea certificatelor sanitare veterinare, A.N.S.V.S.A. creează noi oportunități pentru fermierii români, contribuind la extinderea accesului acestora pe piețele internaționale și consolidând poziția României ca partener de încredere în sectorul agro-alimentar global”.

‹ adv ›

În aceste zile, o delegație a ANSVSA, condusă de președintele instituției, Dr. Alexandru Bociu, se află într-o vizită de lucru în Tunisia pentru a discuta deschiderea exporturilor românești de animale și produse de origine animală, precum și consolidarea relațiilor comerciale bilaterale.

În cadrul întâlnirilor cu oficialii Direcției Generale a Serviciilor Veterinare din Tunisia (D.G.S.V.), delegația română a prezentat structura și funcționarea serviciilor veterinare din România, precum și capacitatea rețelei de laboratoare veterinare, care garantează siguranța produselor destinate exportului.

Discuțiile s-au concentrat pe accelerarea procesului de export, recunoașterea standardelor de calitate și posibilitatea organizării unor vizite tehnice ale specialiștilor tunisieni în România, pentru a verifica condițiile de producție și export.

Un subiect de interes major a fost calitatea superioară a produselor avicole românești, recunoscute pe piețele europene, care pot răspunde cerințelor pieței tunisiene pe termen lung.

‹ adv ›

Părțile au convenit să colaboreze prioritar în domeniul agro-alimentar, facilitând deschiderea oficială a exportului românesc către Tunisia.

Această vizită, realizată cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe și al Ambasadei României în Tunisia, reprezintă un pas important în consolidarea relațiilor comerciale bilaterale și în dezvoltarea unor parteneriate durabile pe piața internațională.

Vezi aici despre Fechet: Romsilva va fi reorganizată, chiar dacă asta îi îngrijorează pe cei care îşi vor pierde beneficiile.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Controale ANSVSA: sancţiuni de 5,4 milioane lei şi zeci de unităţi suspendate

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA)...
‹ adv ›

Recomandări ANSVSA privind măsurile obligatorii pentru protejarea animalelor în perioadele caniculare

Crescătorii de animale au obligaţia să respecte anumite măsuri specifice în perioadele caniculare, care să asigure protecţia şi bunăstarea...

Întâlnire bilaterală româno-ucraineană în domeniul siguranței alimentare și sanitar-veterinare

Reprezentanţi ai instituţiilor sanitar-veterinare din România şi Ucraina au discutat, joi, la Rădăuţi, judeţul Suceava, despre condiţiile de import...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole