2 C
București
miercuri, 12 februarie, 2025

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleProgramul Ruralia: 34 de întreprinderi sociale din mediul rural vor primi finanţare...

Programul Ruralia: 34 de întreprinderi sociale din mediul rural vor primi finanţare de până la 61.400 euro

Un număr de 34 de întreprinderi sociale din mediul rural vor primi finanţare de până la 61.400 euro, în cadrul programului Ruralia.

Programul Ruralia a intrat în etapa concursului de planuri de afaceri, prin care vor fi selectate 34 de idei inovatoare de afaceri sociale din mediul rural care vor beneficia de finanţare şi sprijin personalizat.

Până la jumătatea lunii februarie, cele 150 de persoane selectate în cadrul grupului ţintă al proiectului pot să îşi depună planurile de afaceri.

„Aşteptăm idei de afaceri creative şi sustenabile, care să aducă plus valoare comunităţilor rurale din regiunile Sud Muntenia, Sud-Est, Sud-Vest şi Nord-Est.

Cele 34 de întreprinderi sociale care vor fi selectate vor beneficia nu doar de o finanţare substanţială de până la 307.500 lei, ci şi de sprijin personalizat prin mentorat pentru dezvoltarea afacerii”, subliniază organizatorii programului Ruralia.

‹ adv ›

Planurile de afaceri se pot depune până la 13 februarie 2025, urmând ca rezultatele finale să fie anunţate pe 30 martie 2025.

După finalizarea selecţiei, câştigătorii vor beneficia de servicii personalizate de consiliere şi mentorat în perioada aprilie-mai 2025, urmând ca semnarea contractelor de subvenţie să aibă loc la data de 31 iulie 2025.

Beneficiarii finanţării nerambursabile vor trebui să asigure o cofinanţare de minimum 10% din valoarea finanţării primite.

Peste 150 de persoane din mediul rural al regiunilor vizate au fost selectate în grupul ţintă şi au fost pregătite prin cursuri specializate de antreprenoriat social.

La începutul acestui an s-au derulat cursurile finale de marketing digital. Această pregătire completă le oferă participanţilor toate instrumentele necesare pentru a dezvolta planuri de afaceri competitive şi sustenabile.

Proiectul Ruralia este implementat de Centrul de Consultanţă şi Management al Proiectelor Europroject (CCMP Europroject) în parteneriat cu Asociaţia Patronatul Judeţean al Femeilor de Afaceri din Întreprinderile Mici şi Mijlocii Suceava (PJFAIMM Suceava).

Cu o valoare totală de 14.885.028,85 lei, proiectul este finanţat prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027 şi se va desfăşura până în septembrie 2026.

Vezi aici despre România ar putea pierde aproximativ 10% din terenul arabil.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

România deschide noi oportunități de export în Tunisia

Astăzi, 12 februarie, la Tunis, președintele Autorității Naționale Sanitare...
‹ adv ›

ADAMA lansează tehnologia ASORBITAL® și cinci produse inovative

ADAMA România a organizat pe 6 februarie evenimentul ADAMA INNOVATION DAY adresat partenerilor din întreaga țară, distribuitori, fermieri, integratori,...

Fechet: Romsilva va fi reorganizată, chiar dacă asta îi îngrijorează pe cei care îşi vor pierde beneficiile

Romsilva va fi reorganizată, de la structura centrală şi până jos, chiar dacă asta îi îngrijorează foarte tare pe...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole