2.4 C
București
marți, 12 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleFAO: Preţurile mondiale la alimente au ajuns la cel mai ridicat nivel...

FAO: Preţurile mondiale la alimente au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele 18 luni

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut luna trecută, ajungând la cel mai ridicat nivel din aprilie 2023 până în prezent, a anunţat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), pe fondul majorării cotaţiilor la uleiuri vegetale, transmite Reuters.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din: cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.

În octombrie, acest indice s-a situat la o medie de 127,4 puncte, în creştere de la nivelul de 124,9 puncte înregistrat luna precedentă şi cu 5,5% mai mult decât valoarea înregistrată în perioada similară a anului trecut.

‹ adv ›

Luna trecută, au crescut toate cotaţiile, cu excepţia cărnii, iar preţul uleiurilor vegetale a urcat cu peste 7%, pe fondul temerilor privind producţia de ulei de palmier, a precizat FAO.

Persistenţa temerilor privind perspectivele producţiei de zahăr din Brazilia în anul agricol 2024/2025 a sprijinit o creştere mai moderată a preţurilor la zahăr în octombrie. În septembrie, cotaţiile la zahăr au urcat cu 10,4%, iar în octombrie au înregistrat un avans de 2,6%.

Preţurile la cereale au urcat cu 0,8% luna trecută. Cotaţiile la grâu au crescut, în urma temerilor privind condiţiile de plantare din emisfera nordică şi în urma introducerii unui prag neoficial la preţul exporturilor de grâu rusesc.

La produsele lactate s-a înregistrat o creştere a preţurilor de aproape 2%, iar la carne s-a înregistrat un declin de 0,3%, în urma declinului preţului cărnii de porc, în contrast cu avansul la carnea de vită, pe fondul majorării cererii pe plan internaţional.

Într-un raport separat, FAO a redus uşor estimările privind producţia mondială de cereale în 2024 la 2,851 miliarde de tone, după ce anterior previziona un nivel de 2,853 miliarde de tone.

Revizuirea indică o scădere de 0,4% a producţiei mondiale de cereale în 2024, comparativ cu 2023, deşi rămâne la al doilea cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, se arată în raportul FAO.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

  • Citește despre ->
  • FAO
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

FAO: Preţurile mondiale la alimente au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut luna...
‹ adv ›

FAO: Preţurile mondiale la alimente au scăzut uşor în iulie

Indicele global al preţurilor produselor alimentare s-a atenuat uşor în iulie, scăderile consemnate la cereale fiind compensate parţial de...

FAO: Preţurile mondiale la alimente s-au menţinut constante în iunie

Indicele global al preţurilor la produsele alimentare s-a menţinut constant în iunie, preţurile mai scăzute pe plan internaţional la...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole