25.6 C
București
miercuri, 27 mai, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleReguli noi pentru subvenții agricole: Condiționalitatea socială intră în vigoare din 2025

Reguli noi pentru subvenții agricole: Condiționalitatea socială intră în vigoare din 2025

Fermierii vor putea primi plăţile directe sau cele compensatorii în materie de mediu, climă şi bunăstarea animalelor numai dacă vor respecta anumite norme privind condiţionalitatea socială, care vor fi obligatorii în toate statele membre începând din 2025.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), în şedinţa de miercuri a Guvernului a fost aprobată o Hotărâre pentru modificarea şi completarea HG nr. 1571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanţate din Fondul european de garantare agricolă şi de la bugetul de stat.

‹ adv ›

Prin intermediul acestui act normativ, MADR stabileşte cadrul normativ naţional necesar implementării condiţionalităţii sociale, care, începând cu 2025, va fi obligatorie pentru toate statele membre UE.

„Condiţionalitatea socială este o cerinţă stabilită în legislaţia europeană (Regulamentul (UE) nr.2115/2021), în temeiul cărei fermierii care primesc plăţi directe sau plăţi compensatorii în materie de mediu, climă şi bunăstarea animalelor, vor fi supuşi, începând cu data de 1 ianuarie 2025, unei sancţiuni administrative, respectiv reducere/excludere a cuantumului subvenţiilor, dacă nu îndeplinesc anumite cerinţe legate de condiţiile de muncă şi de încadrare în muncă aplicabile sau nu respectă anumite obligaţii ale angajatorului, stabilite în legislaţia naţională de transpunere a Directivei (UE) 2019/1152, Directivei 89/391/CEE şi a Directivei 2009/104/CE”, precizează MADR.

Hotărârea de Guvern aprobată vizează: condiţionarea plăţilor directe sau plăţilor compensatorii în materie de mediu, climă şi bunăstarea animalelor acordate fermierilor, de respectarea normelor privind condiţionalitatea socială, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în domeniul legislaţiei privind îmbunătăţirea condiţiilor de încadrare în muncă şi asigurarea respectării obligaţiilor angajatorilor, precum şi a cerinţelor privind securitatea şi sănătatea în muncă; exceptarea, în cazul ajutoarelor naţionale tranzitorii, a aplicării sancţiunilor pentru nerespectarea normelor privind condiţionalitatea socială, alături de normele privind condiţionalitatea de mediu.

De asemenea, actul normativ mai prevede stabilirea termenului şi a modalităţii de aprobare a sancţiunilor aplicabile în cazul nerespectării de către beneficiarii subvenţiilor, a normelor privind condiţionalitatea socială, respectiv 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

APIA va avea atribuţia de aplicare a acestor sancţiuni, ca urmare a notificării autorităţilor cu atribuţii în controlul şi asigurarea respectării normelor din domeniul legislaţiei privind îmbunătăţirea condiţiilor de încadrare în muncă şi asigurarea respectării obligaţiilor angajatorilor, precum şi a cerinţelor privind securitatea şi sănătatea în muncă, în condiţii ce se stabilesc prin protocol de colaborare.

‹ adv ›

Nu în ultimul rând, prin această hotărâre a fost instituit temeiul legal pentru aprobarea, prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, a Ghidului fermierului privind condiţionalitatea socială.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

  • Citește despre ->
  • MADR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Agenda evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Tanczos Barna la Consiliul Agricultură şi Pescuit de la Bruxelles. Îngrăşămintele şi comerţul agricol, printre temele discutate

Viceprim-ministrul şi ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, participă...
‹ adv ›

România își extinde dialogul agroalimentar cu China. Carnea de pasăre și cerealele, în centrul discuțiilor

Dezvoltarea exporturilor românești de produse agroalimentare către piața chineză s-a aflat în centrul unei întâlniri oficiale desfășurate la Râmnicu...

A fost aprobat programul de sprijin dedicat cultivatorilor de usturoi pentru 2026

În Ședința de Guvern din 21 mai 2026 a fost adoptată Hotărârea pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole