8 C
București
luni, 9 decembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleReuters: Rusia majorează taxele la exporturile de porumb pe fondul unei recolte...

Reuters: Rusia majorează taxele la exporturile de porumb pe fondul unei recolte slabe

Autorităţile de la Moscova au decis vineri să majoreze, de 9,5 ori, taxa la exporturile de porumb, acesta fiind prima dovadă a unor restricţii la export pe fondul prognozelor care arată o recoltă slabă, din cauza fenomenelor meteo nefavorabile care în acest an au lovit principalele regiuni unde se cultivă porumb, informează Reuters.

Ministerul rus al Agriculturii a informat că, începând cu data de 2 octombrie şi până la data de 8 octombrie, inclusiv, taxa la exporturile de porumb va fi majorată până la 2.786,2 ruble pe tonă, de la 292,7 ruble în săptămâna anterioară.

Tot începând cu data de 2 octombrie, taxa la exporturile de grâu va fi majorată cu 15,8% până la 1.246 ruble pe tonă, de la 1.076,7 ruble pe tonă.

‹ adv ›

De asemenea, va fi introdusă o taxă de 190,8 ruble pe tonă la exporturile de orz, în condiţiile în care de la începutul lunii mai şi până acum nu a existat o astfel de taxă.

„Există o probabilitate crescută ca exporturile de porumb să fie restricţionate, ca să folosim un eufemism”, a declarat Dmitry Rylko, analist la firma de consultanţă IKAR, cu prilejul unei conferinţe a investitorilor în agricultură.

În sezonul 2023/24, Rusia a exportat şapte milioane de tone de porumb, iar principalii cumpărători au fost Iranul, Turcia şi Libia.

IKAR prognozează că exporturile de porumb vor scădea până la 2,5 milioane de tone în următorul sezon.

Zilele trecute, firma de consultanţă Sovecon a estimat şi ea că recolta de porumb a Rusiei din acest an va scădea cu 29,5%, până la 12 milioane de tone, ceea ce ar reprezenta cea mai slabă recoltă de porumb de după 2018, din cauza secetei severe care a afectat regiunile producătoare de porumb din sudul şi centrul Rusiei.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Reuters: Vladimir Putin lansează ideea unei burse de cereale între ţările BRICS

Rusia a propus înfiinţarea unei burse de cereale între...
‹ adv ›

Vicepremier rus: Rusia este gata să livreze gaze Europei via Ucraina şi după 2024

Rusia este gata să continue să livreze gaze Europei via Ucraina şi după 31 decembrie 2024, când expiră actualul...

Bloomberg: Grâul rusesc s-a ieftinit graţie vremii favorabile care accelerează recoltatul

Preţurile pentru grâul rusesc au coborât, din nou, în condiţiile în care vremea călduroasă accelerează recoltatul în Rusia şi...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole