16.2 C
București
duminică, 6 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleBurduja: Suntem în evaluare cu trei proiecte depuse pe PNRR care sprijină...

Burduja: Suntem în evaluare cu trei proiecte depuse pe PNRR care sprijină producţia de panouri fotovoltaice şi de baterii

Ministerul Energiei evaluează în prezent trei proiecte depuse pe Investiţia 4 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), care sprijină producţia de panouri fotovoltaice şi de baterii, iar în următoarele două săptămâni ne dorim să venim cu răspunsul final, a anunţat ministrul de resort, Sebastian Burduja.

„Acum, noi, la Ministerul Energiei, în PNRR, avem Investiţia 4, care vizează sprijinirea producţiei de panouri fotovoltaice şi de baterii, unde suntem în evaluare cu trei proiecte şi ne dorim să dăm un răspuns final în următoarele două săptămâni.

Sperăm să ne alegem cu unul eligibil şi finanţabil, să putem semna aceste contracte, să putem să încurajăm de fapt această producţie”, a precizat Burduja, care a fost prezent sâmbătă în cătunul Peste Valea Bistrii, lângă oraşul Câmpeni din judeţul Alba, la o casă unde a fost montat un panou fotovoltaic.

El a arătat că în România există un producător foarte bun de baterii pentru sisteme fotovoltaice, Prime Batteries, dar preţurile sunt mai mari decât cele ale bateriilor făcute în China.

„Noi, în România, producem baterii. Există un producător important lângă Bucureşti, foarte competitiv, cu o calitate foarte bună a bateriilor.

E adevărat, sunt ceva mai scumpe decât cele făcute în China. Este greu să concurezi cu producătorii chinezi, dar, pe calitate, cu siguranţă ei concurează foarte bine şi chiar se extind. Au în plan să se extindă în perioada următoare”, a menţionat şeful de la Energie.

Precizările ministrului au venit în contextul în care preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliţă, a susţinut că bateriile pentru sistemele fotovoltaice sunt baterii chinezeşti foarte greu accesibile în ultima perioadă şi de o calitate îndoielnică.

„Este o cerere foarte mare şi le găsim cu dificultate. Din păcate şi cu foarte multe rateuri, din zona aceasta de nouă case unde am instalat panouri fotovoltaice, în patru am avut probleme cu bateriile. Furnizorul spune că nu-i vina lui că s-au stricat bateriile.

O baterie costă în jur de 1.000 de euro. Sunt pierderi colaterale. Fiind cererea atât de mare, pe ei nu-i interesează elementele de calitate şi nici relaţia client – furnizor. În ultima vreme, a scăzut calitatea acestor baterii. Facem şi noi baterii, dar din păcate sunt foarte proaste, iar cele care sunt bune sunt mult mai scumpe”, a susţinut Chisăliţă.

‹ adv ›

Nouă case izolate din Munţii Apuseni au fost electrificate în acest an cu ajutorul proiectului Energie pentru viaţă, derulat de Asociaţia Energia Inteligentă, în parteneriat cu Ministerul Energiei.

În luna noiembrie a anului 2023, Asociaţia Energia Inteligentă a încheiat cu Ministerul Energiei „Parteneriatul pentru combaterea sărăciei energetice”, cu scopul de a atinge dezideratul de eradicare a sărăciei energetice extreme.

În cadrul parteneriatului a fost realizată inventarierea locuinţelor neracordate la reţeaua de energie electrică din România şi întocmirea „Registrului Electronic Naţional al Gospodăriilor fără Energie Electrică din România”, care a relevat un număr de 5.494 de gospodării fără energie electrică, locuite de 11.611 de persoane, dintre care 4.777 au vârsta de până în 18 ani.

Lansat în vara anului 2021, Energie pentru viaţă constă în montarea de panouri fotovoltaice în gospodării situate în zone montane izolate, cu căi de acces dificil de parcurs, fără şanse de a fi racordate în viitorul apropiat la reţeaua de energie electrică.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

IEA: Obiectivul de triplare a energiei regenerabile globale până în 2030 este realizabil

Obiectivul de a tripla capacitatea globală de energie regenerabilă...
‹ adv ›

Provocări în integrarea energiei regenerabile: Riscuri de pierdere a 2.000 TWh din producția globală

La finele acestui deceniu lumea va ajunge într-o situaţie în care va trebui să plătească pentru a închide mari...

Canadian Solar își extinde activitatea în România: A lansat 7 firme pentru proiecte fotovoltaice

Compania Canadian Solar Inc., unul dintre cei mai mari fabricanți de panouri, module și alte echipamente energetice solare din...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole