8.9 C
București
miercuri, 20 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleDe ce inflorescențele la conopidă devin brune

De ce inflorescențele la conopidă devin brune

Conopida este o legumă apreciată, însă cultivarea acesteia poate veni cu provocări specifice. În acest articol discutăm despre principalele cauze ce pot duce la formarea de inflorescențe cafenii la conopidă.

Pătări la conopidă produse de arsuri solare

Dacă inflorescențele sunt aproape formate, acestea trebuie umbrite pe timp însorit, pentru a preveni întunecarea lor.

Protejarea inflorescențelor conopidei de soare poate fi realizată foarte simplu: legați frunzele mai mari din vârf cu un elastic sau utilizați plase de umbrire.

‹ adv ›

Cu toate acestea, nu trebuie să lăsați inflorescențele formate pe parcelă pentru o perioadă lungă de timp – acestea se maturizează rapid și suferă adesea de boli care pot distruge plantele.

Boli la conopidă ce pot duce la formarea petelor cafenii

Pătarea bacteriană

Pătarea bacteriană afectează toate tipurile de varză, inclusiv conopida. Pe frunze apar pete angulare, ușor deprimate, de culoare maro închis sau negre, cu o culoare uleioasă și o margine translucidă.

La plantele grav afectate, frunzele devin de obicei galbene, se ofilesc și cad. Pe tulpini, pe pețiolul frunzelor și pe flori pot fi observate pete închise.

Pe inflorescențele de conopidă infectate apar pete maro închis, care se răspândesc rapid în condiții de umiditate ridicată a aerului.

Umiditatea crescută (peste 90%) și temperatura (17-20°C) au o mare importanță pentru dezvoltarea bacteriozei. Condițiile meteorologice favorabile pot favoriza boala ce distruge culturile de conopidă.

Putregaiul moale bacterian

Putregaiul moale bacterian poate afecta conopida pe tot parcursul perioadei de vegetație. Dacă este infectată într-un stadiu incipient, dezvoltarea plantei este întârziată, nu se formează căpățâni și tulpina putrezește.

Atunci când inflorescențele sunt deja formate, apar pentru prima dată pe ele mici pete maro. La început, petele sunt superficiale, dar la umiditate ridicată acoperă rapid întreaga inflorescență. Pe frunze apare ca mici pete negre apoase.

Răspândirea bacteriozelor este favorizată de insecte, vânt și orice deteriorare mecanică. Deficiențele de nutrienți reduc semnificativ imunitatea plantelor și acestea se îmbolnăvesc mai des.

Dacă sunt detectate primele semne de boli bacteriene, plantele afectate trebuie smulse și îndepărtate de pe parcelă. Dacă petele de pe căpățânile false ale conopidei sunt puține, atunci ele pot fi tăiate, iar partea sănătoasă a inflorescenței poate fi mâncată.

Dar astfel de inflorescențe nu pot fi menținute, deoarece putregaiul se va răspândi rapid.
Microorganismele ce provoacă bacterioze persistă în sol pe reziduuri vegetale.

Prin urmare, după recoltarea plantelor afectate este necesar să se colecteze toate frunzele și plantele, iar apoi să se dezinfecteze solul, de exemplu cu un produs pe bază de bacil de fân sau Trichoderma.

Îmbunătățirea solului pentru reducerea riscurilor

conopida inflorescente cafenii

Conopida este foarte pretențioasă la fertilitatea solului, receptivă fiind la hrănirea cu îngrășăminte organice și minerale complexe în timpul verii. Dacă nu acordați suficientă atenție pregătirii parcelei pentru cultivarea acestei culturi, atunci este puțin probabil să obțineți inflorescențe calitative.

Pentru plantare, cel mai potrivit e locul unde au crescut legume anul trecut, sub care s-au introdus îngrășăminte organice și minerale. Conopida este bine, dacă e plantată după castraveți, dovlecei, ceapă pentru cozi verzi, ceapă, praz, țelină, tomate, morcovi.

Conopida poate fi cultivată pe același loc nu mai devreme de o pauză de 4-5 ani, astfel încât solul să nu acumuleze agenți patogeni ai bolilor, din cauza cărora recolta scade brusc.

La cultivarea conopidei, trebuie acordată o atenție deosebită reacției solului – preferă solul neutru sau sol ușor alcalin (pH 6,5-7,5).

Pe solurile mai acide trebuie aplicată făină de dolomită, cretă sau, în condiții de casă, cenușă, altfel crește riscul de apariție a herniei rădăcinilor, care se dezvoltă cel mai adesea pe solurile acide.

Cu toate acestea, după aplicarea îngrășămintelor cu var sau în cazul unui pH prea ridicat, unele microelemente, în special borul, devin mai puțin disponibile pentru plante.

Deficiențe de nutrienți

Dacă inflorescențele sunt răruțe, având pe ele pete întunecate, asta poate indica faptul că plantelor le lipsește borul.

O hrănire foliară cu soluție de acid boric 0,05% (5 g la 10 l de apă) sau un îngrășământ complex cu o concentrație ridicată de bor poate ajuta. Este mai bine să pulverizați acid boric seara.

Simptome ale insuficienței de calciu la conopidă:

Prevenirea dezechilibrului elementelor nutritive poate fi realizată prin pregătirea corespunzătoare a parcelei și la respectarea regulilor de rotație a culturilor.

Pe parcela unde este planificată plantarea, asigurați-vă că aplicați îngrășăminte organice: compost maturat, biohumus sau mraniță (5-7 kg pe 1 metru pătrat).

Îngrășămintele organice nu numai că oferă plantelor substanțele nutritive necesare, ci și îmbunătățesc structura solului, cresc activitatea microbiologică și fertilitatea acestuia.

Vezi și Conopida – 7 tulburări fiziologice frecvent întâlnite.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Cum fertilizăm solul toamna înainte de cartof

Toamna este cel mai bun moment pentru a investi...
‹ adv ›

Cum prevenim veștejirea, putrezirea rădăcinoaselor la păstrare

S-ar părea, că obținerea unor producții decente de tuberculi și rădăcinoase este deja o performanță. Și, dacă ați reușit-o,...

Păstrarea verzei iarna. Sfaturi pentru depozite și pivnițe

Păstrarea verzei în perioada rece a anului trebuie realizată ținând cont de particularitățile culturii, astfel ne vom putea bucura...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole