5.9 C
București
miercuri, 22 ianuarie, 2025

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleUngaria: Producătorii de vin alb, afectaţi de schimbările climatice

Ungaria: Producătorii de vin alb, afectaţi de schimbările climatice

Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp

Cea mai caldă lună iulie înregistrată vreodată în Ungaria i-a forţat pe unii producători de vin să înceapă recoltarea strugurilor la începutul lui august, cu până la o lună mai devreme decât de obicei, transmite Reuters.

Schimbările climatice au un impact sever asupra celebrelor vinuri maghiare, creşterea temperaturilor ar putea face ca Ungaria să nu mai poată produce vinuri albe de calitate, inclusiv renumitul Tokaj, avertizează oamenii de ştiinţă.

„Nu-mi amintesc să fi recoltat vreodată atât de devreme această varietate de struguri suntem cu cel puţin o lună mai devreme”, susţine Laszlo Kerek, în vârstă de 35 de ani, veteran al creşterii strugurilor în Balatonlelle, la sud de Lacul Balaton, în vestul Ungariei.

Kerek, care recoltează manual strugurii cu familia sa, la începutul lui august, spune că această recoltare timpurie este cauzată „exclusiv de schimbările climatice”.

Un raport al Serviciului Naţional de Meteorologie arată că a fost cea mai caldă lună iulie înregistrată vreodată în Ungaria de când se publică aceste date, în 1901.

‹ adv ›

Regiunile maghiare producătoare de vinuri s-au confruntat cu o creştere semnificativă a temperaturilor, iar tendinţa va continua, astfel încât clima din Ungaria nu va mai fi ideală pentru vinurile albe, a explicat Peter Szabo, cercetător specializat pe climă la Universitatea Eotvos Lorand.

El a sugerat că producătorii de vinuri ai ţării, din care două treimi produc struguri pentru vinurile albe, ar trebui să se adapteze şi să se concentreze pe vinurile roşii, mai potrivite temperaturilor ridicate.

Totuşi, producătorii maghiari de vinuri cred că se vor putea adapta schimbărilor climatice şi să păstreze producţia tradiţională de vinuri albe, cu câteva schimbări, în următoarele decenii.

„Pare că am fi în zona mediteraneeană această schimbare ar putea să nu fie neapărat o veste proastă pentru producătorii maghiari de vinuri, dar trebuie să ne adaptăm”, a apreciat Peter Varga, proprietarul Varga Winery în Badacsonyors, lângă Lacul Balaton.

La via sa, de unde vinde anual 15 milioane de sticle de vin, deja se implementează strategii pentru minimaliza expunerea directă la soare a viţei de vie şi urmează să fie plantate noi soiuri.

Producătorii de vinuri din regiunea Tokaj sunt, de asemenea, îngrijoraţi de temperaturile ridicate. Dimineţile reci şi umede din octombrie sunt vitale pentru creşterea viţei de vie, a explicat Andras Kanczler, de la crama Basilicus.

Totuşi, a adăugat el, „riscul vremii imprevizibile din toamnă poate fi redus dacă strugurii se coc mai târziu”.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

DSVSA Olt avertizează crescătorii de ovine și caprine privind riscul de răspândire a variolei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Olt atenționează...
‹ adv ›

În ciuda restricțiilor, India rămâne lider global în exporturile de orez

Exporturile totale de orez ale Indiei au rămas constante în 2024, în pofida restricţiilor anunţate de autorităţile de la...

Gabor Krasznai – noul Country Manager BASF Agricultural Solutions România și Moldova

Strategia BASF este bazată pe creștere prin inovație. Cu peste 2,5 milioane de hectare acoperite local cu produsele companiei...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole