Fermierii vor putea primi despăgubiri între 200 şi 250 de euro pe hectar pentru culturile distruse de secetă în acest an, suprafaţa calamitată până în prezent fiind de aproape două milioane de hectare la porumb şi floarea-soarelui şi de 100.000 de hectare la grâu şi rapiţă, a declarat, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.
Acesta a subliniat că producţia totală de grâu din acest an va depăşi 7 milioane de tone, iar pierderile din cauza secetei nu vor fi foarte mari, însă nu acelaşi lucru se va întâmpla la porumb şi floarea-soarelui, unde se vor înregistra pierderi semnificative din cauza secetei.
Şeful MADR a menţionat că fondurile totale estimate pentru plata despăgubirilor pe secetă sunt situate între 500 şi 600 de milioane de euro.
Potrivit sursei citate, solicitările către Executivul comunitar vor fi trimise în această săptămână, având în vedere că de la 1 august CE va intra în vacanţă, în timp ce banii ar putea veni în jurul datei de 15 septembrie.
În opinia ministrului Agriculturii, toţi fermierii vor primi în mod egal despăgubirile pentru secetă, în funcţie de gradul de calamitate, având în vedere modificările aduse unui ordin de ministru privind metoda prin care se stabileşte gradul de afectare şi modul de calcul al despăgubirilor pentru fermieri.
Ministrul a adăugat că în zonele unde s-a irigat nu au fost probleme legate de secetă, fiind vorba de circa 1,2 milioane hectare.
Pe de altă parte, el a menţionat că foarte multe societăţi sunt în pericol de insolvenţă, iar MADR va încerca să intervină urgent cu un mecanism prin care să le fie amânate ratele la bănci o anumită perioadă, după ce va avea discuţii cu reprezentanţii băncilor şi cu cei de la BNR.
România a obţinut anul trecut o producţie de grâu de 9,635 milioane de tone, de pe o suprafaţă de 2,208 milioane hectare, în timp ce producţia de porumb boabe a fost de 8,522 milioane de tone de pe 2,373 milioane hectare.
În pomicultura modernă, gestionarea optimă post-recoltă este de o importanță crucială. Practicile post-recoltă, în special depozitarea la rece, joacă...