29.8 C
București
sâmbătă, 18 iulie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMinistrul Agriculturii, în vizită la una dintre cele mai importante companii din...

Ministrul Agriculturii, în vizită la una dintre cele mai importante companii din Orientul Mijlociu

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a vizitat miercuri una dintre cele mai mari şi importante companii din Orientul Mijlociu, Almarai, care deţine ferme de vaci de lapte şi unităţi de procesare, dar care investeşte masiv şi în sectorul de creştere a păsărilor, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) într-o postare pe Facebook.

Şeful MADR se află în aceste zile într-o vizită oficială în Arabia Saudită, împreună cu secretarul de stat Sorin Moise.

„În prima zi a vizitei oficiale pe care o realizează în Arabia Saudită, delegaţia condusă de ministrul Florin Barbu, alături de secretarul de stat Sorin Moise, s-a deplasat la sediul companiei Almarai, una dintre cele mai mari şi mai importante din Orientul Mijlociu.

Compania deţine ferme de vaci de lapte, precum şi unităţi de procesare în care sunt realizate o varietate de produse, inclusiv lactate, sucuri şi patiserie.

Produsele lactate ale companiei Almarai sunt realizate din lapte de înaltă calitate provenit din mai multe unităţi de producţie, cu un total de 195.000 de vaci. Acestea beneficiază de nutriţie avansată şi îngrijire superioară permanentă pentru a asigura o calitate optimă”, a scris MADR pe reţeaua de socializare.

‹ adv ›

În prezent, compania produce 1,5 miliarde litri de lapte pe an, fiind cea mai mare companie de lactate integrată vertical din lume.

Potrivit MADR, vizita a început în ferma de vaci, unde delegaţia României a văzut modul în care sunt crescute şi hrănite animalele. În prezent, din fermele Almarai se obţin 4 milioane litri de lapte pe zi, în medie 42 de litri per vacă pe zi, aproximativ dublu faţă de media europeană.

După vizitarea fermei, ministrul Agriculturii împreună cu delegaţia din MADR au mers în fabrica de procesare, ocazie cu care au văzut liniile de producţie şi au purtat discuţii pe diverse teme, printre care şi despre creşterea păsărilor, domeniu în curs de dezvoltare la Almarai prin investiţii semnificative.

Barbu a transmis că în România gradul de autosuficienţă a acestui sector este de 160% şi că există ferme foarte performante ce produc pui hrăniţi cu furaj de înaltă calitate (90% porumb), urmând ca în viitorul apropiat să fie crescută capacitatea cu încă 100 milioane capete.

‹ adv ›

Partea Saudită s-a arătat interesată de producţia de păsări din România, iar ministrul Agriculturii a declarat că va împărtăşi experienţa din aceste zile cu asociaţiile de profil din ţara noastră, pentru ca părţile interesate să intre în dialog.

Joi, 4 iulie, va fi semnat un Memorandum de Înţelegere între Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România şi Ministerul Mediului, Apelor şi Agriculturii din Regatul Arabiei Saudite privind cooperarea în domeniul agriculturii.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Rusia va introduce subvenții pentru importurile de motorină pentru a salva campania de recoltare

Interdicția impusă de Rusia asupra exporturilor de motorină nu...
‹ adv ›

Gândacul smarald al frasinului, detectat în Ungaria: de ce este periculos și ce măsuri ia România

Prezența dăunătorului Agrilus planipennis, cunoscut ca gândacul smarald al frasinului sau sfredelitorul de smarald al frasinului, a fost semnalată...

Fermierii ucraineni amână vânzarea noii recolte după prăbușirea prețurilor la grâu

Fermierii din Ucraina amână tot mai des vânzarea cerealelor din noua recoltă, după scăderea bruscă a prețurilor de achiziție....
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole