19.2 C
București
duminică, 22 iunie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleExcedentul UE din comerţul cu produse agroalimentare a crescut cu 13,8% în...

Excedentul UE din comerţul cu produse agroalimentare a crescut cu 13,8% în primul trimestru

Comerţul extern cu produse agroalimentare al Uniunii Europene a înregistrat în primul trimestru din 2024 un excedent de 17,9 miliarde euro, cu 13,8 % mai mare comparativ cu perioada similară a anului anterior, când s-a cifrat la 15,7 miliarde euro, a anunţat marţi Comisia europeană, citată de agenţia EFE.

Exporturile au scăzut cu 1% (320 milioane euro) în perioada ianuarie-martie 2024, până la 57,9 miliarde euro, în timp ce importurile s-au redus cu 6% (2,5 miliarde euro), până la 40.000 miliarde euro.

‹ adv ›

În primul trimestru al acestui an, Marea Britanie a continuat să fie principala destinaţie a exporturilor agroalimentare din UE, cu 22% din valoarea totală şi o creştere de 2% interanual.

Aceasta a fost urmată de Statele Unite (12%), spre care s-a consemnat o creştere a exporturilor din UE de 6%, şi de China, care s-a menţinut pe locul al treilea, deşi în cazul acesteia s-a înregistrat o reducere de 12%.

Creşteri ale exporturilor s-a înregistrat şi pe relaţia cu ţări precum Irak (61%) şi Liban (60%), în timp ce au scăzut exporturile spre Rusia (cu 22%) şi Egipt (cu 29%).

În ceea ce priveşte produsele exportate, vânzările externe de măsline şi ulei de măsline au avut cea mai mare creştere comparativ cu 2023 (615 milioane, 51%) datorită majorării preţurilor, în pofida unei uşoare scăderi a volumului.

‹ adv ›

Exporturile de cafea, ceai, cacao şi condimente au crescut cu 10%, în timp ce exporturile de cereale au crescut în volum, dar au scăzut cu 4% în valoare, din cauza diminuării preţurilor.

În plus, uleiurile vegetale şi produsele lactate au înregistrat scăderi (5%) ca urmare a diminuării preţurilor şi volumelor.

Pe de altă parte, Brazilia, Marea Britanie şi Ucraina au fost principalele surse ale importurilor agroalimentare ale UE în primele trei luni ale acestui an, cu 9% din valoare fiecare.

Însă, ca urmare a reducerii volumelor şi preţurilor cerealelor, în special, importurile din Brazilia au scăzut cu 466 milioane euro (11%) comparativ cu primul trimestru din 2023, cele din Marea Britanie cu 232 milioane (6%) şi din Ucraina cu 414 milioane (11%).

În ceea ce priveşte produsele, au crescut importurile de cafea, ceai, cacao şi condimente cu 849 milioane euro (16%), cele de fructe şi fructe uscate cu 421 milioane (8%) şi de măsline şi ulei de măsline cu 324 milioane (160%).

În schimb, s-au redus cele de seminţe oleaginoase şi proteice, cu 1,5 miliarde euro (22%), cele de cereale, cu 1,4 miliarde euro (36 %) şi de zahăr şi izoglucoză cu 193 milioane (36%).

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Ajutor de 8,7 milioane de euro pentru sectorul pescuitului

Pescarii, acvacultorii şi procesatorii de peşte care au avut...
‹ adv ›

China elimină tarifele vamale pentru toate țările cel mai puțin dezvoltate din lume

China a notificat Organizația Mondială a Comerțului cu privire la extinderea politicii sale de tarife zero și eliminarea tarifelor...

Focar de variolă ovină, confirmat în România

Autoritățile sanitare veterinare din România au confirmat primul focar de variolă ovină pe teritoriul țării, în localitatea Dobrotești, județul...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole