1.7 C
București
marți, 18 martie, 2025

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleEFE: Elveţienii au votat pentru un sistem de electricitate bazat pe energie...

EFE: Elveţienii au votat pentru un sistem de electricitate bazat pe energie regenerabilă

Elveţienii au votat duminică, în mare majoritate, cu ocazia unui referendum, o serie de măsuri pentru consolidarea rolului energiei regenerabile în producţia de electricitate şi garantarea aprovizionării în timpul iernii, o perioadă cu o cerere ridicată, care este acoperită în parte din importuri din unele ţări vecine, relatează agenţia EFE.

În ultimii ani, a devenit evident că pot exista riscuri legate de aceste importuri, în parte din cauza tensiunilor geopolitice, precum războiul din Ucraina.

‹ adv ›

Noua lege privind electricitatea – sprijinită de partide de toate orientările apără urgenţa promovării dezvoltării energiilor regenerabile pentru a se garanta astfel securitatea energetică şi a se reduce dependenţa de importurile de petrol şi gaze.

În acest scop, se prevede prelungirea finanţării publice pentru instalarea de panouri solare pe acoperişuri şi faţade, o armonizare la nivel naţional a tarifelor minime cu care este remunerată injecţia de energie electrică în reţea şi este facilitată planificarea instalaţiilor eoliene şi solare.

De asemenea, este prevăzută adaptarea centralelor hidroelectrice pentru a putea înmagazina suficientă electricitate iarna, prin 15 proiecte concrete referitoare la noi construcţii sau ridicarea barajelor existente. În acest context, rezervele din lacurile de acumulare vor avea un rol central.

Aceste măsuri au reprezentate unul dintre punctele principale ale referendumului organizat duminică, promovat de grupările de mediu, care au criticat că legea supusă voinţei populare pune producţia de electricitate înaintea oricărui alt interes, avertizând că în curând vor fi pajişti întregi acoperite de panouri solare.

De asemenea, şi-au pus întrebarea dacă va fi permisă construcţia de infrastructură energetică în ariile protejate şi au avertizat că unele dintre peisajele cele mai frumoase din ţară vor fi desfigurate iremediabil.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Eurostat: 2023, anul în care energiile regenerabile au înregistrat o creştere record în UE 

În anul 2023, sursele de energie regenerabilă au acoperit...
‹ adv ›

Un parc eolian al Petrom și Renovatio, de 85 MW, pe cale să primească ultimele avize

Un proiect de parc eolian de 85 MW din zona Moldovei urmează să primească autorizație de înființare de la...

Energia fotovoltaică a depăşit pentru prima dată cărbunele în UE în 2024

Energia fotovoltaică a depăşit cărbunele în producţia de electricitate a Uniunii Europene în 2024, pentru prima dată în istorie,...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole