-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleANF va efectua în acest an cu 42% mai multe probe la...

ANF va efectua în acest an cu 42% mai multe probe la legumele şi fructele din producţia autohtonă

Autoritatea Naţională Fitosanitară (ANF) va efectua în acest cu 42% mai multe probe de laborator la legumele şi fructele din producţia autohtonă, comparativ cu anul trecut, în vederea verificării conformităţii acestor produse, informează, duminică, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Probele vor fi prelevate atât din pieţele bucureştene, cât şi din cele aflate în fiecare reşedinţă de judeţ.

Astfel, începând cu luna mai şi până în 31 august a.c., numărul de probe care vor fi verificate a fost suplimentat cu 181, faţă de numărul de probe verificate în aceeaşi perioadă a anului trecut.

‹ adv ›

Probele vor fi efectuate pentru: tomate, castraveţi, ardei, cireşe, căpşune, caise, pepeni şi zmeură, fiind prelevate şi analizate 615 probe, faţă de 434 probe verificate în aceeaşi perioadă a anului 2023.

De asemenea, ANF a demarat în 30 mai acţiunea „Cireaşa şi Căpşuna”, controlul urmând să se desfăşoare până la data de 5 iulie.

„În cadrul acestei acţiuni vor fi prelevate pentru analize de laborator peste 200 de probe (214 probe) de cireşe şi căpşune în plus faţă de Programul Naţional de Monitorizare, în scopul verificării conformităţii, pentru a nu prezinta niciun risc pentru consumatori”, a transmis MADR.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Parlamentul a adoptat modificări şi clarificări la schemele de ajutor de stat destinate crescătorilor de suine şi de bovine

Parlamentul României a adoptat modificările aduse legislaţiei privind schemele...
‹ adv ›

Fermierii din California întâmpină dificultăţi în vânzarea strugurilor, pe fondul scăderii consumului de vin

Sezonul recoltării strugurilor a început în California, însă pentru mulți viticultori perioada culesului vine cu o problemă majoră: lipsa...

ANSVSA: Un nou transport ilegal de ovine, oprit de Poliţie în judeţul Alba

Un camion care transporta clandestin aproximativ 200 de ovine a fost interceptat de Poliţia Română în noaptea de 22...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole