13.7 C
București
luni, 14 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleINS: Preţurile produselor agricole au scăzut cu 18,69% în februarie 2024

INS: Preţurile produselor agricole au scăzut cu 18,69% în februarie 2024

Preţurile produselor agricole au scăzut cu 18,69% în luna februarie 2024, comparativ cu luna februarie 2023, potrivit Buletinului statistic de preţuri al Institutului Naţionale de Statistică, în care se menţionează că preţurile produselor vegetale s-au diminuat cu 24,05%, iar cele ale produselor animale au crescut cu 0,32%.

„Preţurile produselor vegetale au scăzut cu -24,05%. Această evoluţie a preţurilor înregistrată pe total produse vegetale în luna februarie 2024, faţă de aceeaşi lună a anului precedent, a fost determinată în principal, de scăderea preţurilor la grâu (-37,07%), porumb boabe pentru consum (-32,68%), floarea soarelui (-28,15%), rapiţă (-27,16%), orz orzoaică (-21,87%), soia (-7,78%).

Creşteri ale preţurilor au fost la varză de toamnă cu 59,06%, morcovi cu 26,07%, pere de masă cu 21,12%, ceapă uscată cu 18,58%, cartofi cu 12,98%, mere de masă cu 7,51%, fasole boabe cu 5,20%”, se arată în Buletinul INS.

Conform sursei citate, majorarea preţurilor la produsele animale cu 0,32% s-a datorat în principal creşterii preţurilor la porcine – în greutate vie cu 10,43%, miere de albine cu 6,89%, carne de bovine – în greutate vie cu 5,3%, carne de ovine – în greutate vie cu 4,65%, carne de pasăre – în greutate vie cu 1,50%. Scăderi ale preţurilor au fost la lapte de vacă (-4,96%) şi ouă de găină (-2,70%).

Rata inflaţiei în februarie 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului 2023, a fost 7,2%. Preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 4,5%, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 7,8%, iar tarifele serviciilor s-au mărit cu 11%.

‹ adv ›

În cadrul grupei de mărfuri alimentare, creşteri de preţuri s-au înregistrat pentru următoarele mărfuri: alte produse alimentare (+11,3%), peşte şi conserve din peşte (+11,0%), băuturi alcoolice (+10,3%), cacao şi cafea (+8,8%), carne, preparate şi conserve din carne (+7,9%), legume şi conserve de legume (+5,8%), brânză-total (+5,5%), fructe şi conserve din fructe (+5,2%), miere de albine (+3,8%), pâine, produse de franzelărie şi specialităţi (+2,4%). Au scăzut preţurile pentru produse de morărit (-27,9%), ulei, slănină, grăsimi (-24,8%), unt (-8,8%), zahăr (-8,6%), lapte-total (-2,5%), ouă (-2,4%).

Creşterea preţurilor la mărfurile nealimentare cu 7,8% a fost determinată de evoluţia preţurilor la articole chimice (+16,7%), articole de igienă, cosmetice şi medicale (+14,5%), alte mărfuri nealimentare (+10,1%), încălţăminte (+10,0%), tutun, ţigări (+9,3%), îmbrăcăminte, articole de galanterie, pasmanterie şi mercerie (+8,6%), produse culturalsportive (+7,7%), produse de uz casnic, mobilă (+5,5%), combustibili (+5,1%), energie electrică, gaze şi încălzire centrală (+1,2%).

Tarifele serviciilor au crescut în medie cu 11%, în principal pentru apă, canal, salubritate (+18,7%), îngrijire medicală (+14,3%), igienă şi cosmetică (+14,2%), restaurante, cafenele, cantine, chirie (+13,1%), alte servicii cu caracter industrial (+13,0%), confecţionat şi reparat îmbrăcăminte şi încălţăminte (+12,4%), reparaţii auto, electronice şi lucrări foto (+12,3%), plata cazării în unităţi hoteliere (+12,2%), cinematografe, teatre, muzee, cheltuieli cu învăţământul şi turismul (+11,4%). Creşteri de tarife sub media grupei s-au înregistrat pentru transport interurban (+7,5%), poştă şi telecomunicaţii (+4,7%), transport urban (+2,2%). 

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

  • Citește despre ->
  • INS
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

INS: Volumul de lemn exploatat s-a diminuat cu 2%, în 2023

Operatorii economici atestaţi în exploatarea forestieră au raportat un volum de lemn exploatat în scădere cu 2%, în 2023,...

INS: Creştere uşoară a efectivelor de bovine în România, la jumătatea anului 2024

România avea un efectiv de bovine de 1,835 milioane de capete la 1 iunie 2024, în creştere cu 0,1%...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole