Războiul din Ucraina a perturbat sectorul apicol nu numai în România ci şi în Europa, care va intra în colaps dacă se va continua în acelaşi ritm, în contextul în care asistăm la importuri masive de miere, de multe ori necontrolată, şi la preţuri extrem de scăzute faţă de costurile apicultorilor români, susţine preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.
Acesta subliniază că preţul acestor cantităţi de miere care intră în ţară este 5,5 lei – 6 lei pe kilogram, în condiţiile în care apicultorul român are cheltuieli duble pentru un kilogram de miere, în medie 12-13 lei/kg.
Potrivit sursei citate, etichetarea este un alt aspect deficitar pe piaţa mierii, iar Comisia Europeană ar trebui să nu mai permită amestecul de miere provenită din mai multe state.
Pe de altă parte, Fetea afirmă că sunt şi cheltuieli în plus cu aceste analize, pentru care Europa nu este pregătită, iar România cu atât mai puţin, deoarece nu deţine laboratoare performante care să analizeze toate ingredientele care apar în miere.
Mierea românească care merge la export, deşi în ultimii doi ani exportul a înregistrat o cădere dramatică, este analizată la laboratoare din Germania, unde se fac până la 80 de analize pentru diferite substanţe, la costuri de 2.000 – 3.000 de euro pe analiză.
În ceea ce priveşte preţul mierii în România, reprezentantul apicultorilor a subliniat că achiziţia la mierea polifloră pentru consumul intern la marii procesatori este undeva între 6-7 lei, la mierea de tei între 8 şi 8,50 lei, iar la salcâm undeva la 14-15 lei, în condiţiile în care în urmă cu doi ani se cumpărau la preţuri duble.
Legat de anul apicol 2024, Fetea este optimist şi spune că familiile de albine sunt viguroase, în general, cu mici excepţii, iar conform prognozelor pe care le-a văzut la salcâm şi la celelalte specii melifere, „2024 va fi un an bun”.
Anul trecut, s-a obţinut o producţie de miere cu 10-15% mai mare decât 2022, ajungând la 15.000-17.000 de tone, dar cu toate acestea nu s-a realizat între 45- 55% din producţia medie anuală de 30.000 tone.
Din păcate, cantitatea rămasă în ţară nu a fost absorbită de piaţa internă pentru că sectorul şi mierea nu sunt promovate, iar programul „Mierea în şcoli”, despre care se vorbeşte de aproape 18 ani, încă nu funcţionează.
România ocupă, în prezent, locul doi în Europa la numărul de familii de albine, după Spania, cu un total de 2,395 milioane, iar la producţie se află undeva pe locul trei.
Fetea susţine că dacă vor creşte în continuare efectivele de albine, „în câţiva ani vom merge în Ucraina, dacă se opreşte războiul, să facem pastoral, pentru că nu vom mai avea bază meliferă la atâtea familii de albine”.
La nivel naţional sunt înregistraţi peste 35.000 – 37.000 de apicultori, în jur de 50% fiind membrii ACA, care deţin peste 60% din efectivele de albine.