Informare! Pătarea reticulară a frunzelor de orz, prezentă în culturile din vestul României

„Pătarea reticulară a frunzelor de orz” – această boală periculoasă este nelipsită din culturile de orz, fiind prezentă an de an cu frecvențe și intensități de atac mai ridicate sau mai scăzute, funcție de condițiile climatice.

Scopul acestui articol tehnic este de a veni în sprijinul dumneavoastră cu date despre simptomatologia, biologia și strategia de combatere a acestei boli. Boala este periculoasă deoarece poate produce pagube importante în producția de orz și orzoaică.

Condițiile climatice ale lunii martie 2024 au favorizat dezvoltarea fungului Pyrenophora teres în culturile de orz din vestul țării. În culturile mai dezvoltate patogenul infectează frunzele pe măsură ce acestea apar.

Patogenul este nelipsit din culturile de orz și orzoaică în ultimii ani. Apreciez că, la această dată, soiurile sensibile de orz sunt atacate cu o frecvență de 100%. Intensitatea de atac este diferită de la o cultură la alta, funcție de tehnologia aplicată.

În ultimii 10 ani am constatat că această helmintosporioză câștigă teren în culturile de orz în fața celeilalte helmintosporioze produse de fungul Helminthosporium gramineum (sfîșierea frunzelor de orz) pe care aproape că nu o mai văd.

De cele mai multe ori observ că plăntuțele de orz, imediat după răsărire sunt atacate de Pyrenophora teres. De ce se întâmplă asta? Oare din cauza semințelor bolnave? A lucrărilor minimale ale solului? Se cunoaște că sunt factori favorizanți ai patogenului.

Importanța economică

Pătarea reticulară este o boală foliară importantă a orzului, care poate produce pagube în producție, mai ales în zonele unde cad mai multe precipitații. Pe lângă reducerea producțiilor, calitatea boabelor are de suferit.

În anii favorabili infecțiilor, pagubele în producție pot trece de 40% [Weibull et al., 2003; Backes et al., 2021]. Pagubele pot fi diferite funcție de rezistența soiurilor cultivate, virulența patogenului și condițiile climatice [Liu et al., 2011].

Recunoașterea simptomelor

Patogenul atacă frunzele, tulpinile, glumele, paleele, aristele și semințele.

Pe frunze apar două tipuri de simptome, produse de forme diferite ale fungului:

• Pete cu aspect de rețea sau reticulare (uneori arată ca ochiurile unui gard de sârmă) produse de Pyrenophora teres f. sp. teres. Aspectul reticular este dat de forma alungită a petelor, care arată ca niște striații și de dispunerea longitudinală și transversală a acestora. La început aceste striații au culoare gălbuie iar mai târziu brună – închis [Lightfoot & Able, 2010]. Astfel de pete pot fi observate toamna și primăvara devreme pe tinerele plăntuțe (observație personală).
• pete de culoare brună închis, de forme diferite, circulare și chiar eliptice produse de Pyrenophora teres f. sp. maculata. De jur împrejur, petele prezintă halou clorotic sau galben [Liu et al., 2011; Murray et al., 2009]. La atacuri puternice frunzele se necrozează și mor. După Tekauz (1985), zona galbenă sau clorotică din jurul petelor contează foarte mult în tabloul simptomatic al bolii, deoarece poate cuprinde întreaga frunză care în consecință se va ofili. Intensitatea atacului este corelată mai mult cu dimensiunea țesuturilor îngălbenite decât cu cele necrozate.

Deși cele două forme de Pyrenophora teres sunt foarte asemănătoare din punct de vedere morfologic, simptomele produse sunt diferite. După Akhavan et al. (2016), cele două forme sunt filogenetic distincte (considerate populații autonome genetic).

Pe lângă frunze, patogenul poate infecta și spicele. Când infecția ajunge la spic, pe glume și palee se formează pete liniare de culoare maroniu – închis. Atunci când bracteele florale sunt infectate este semn că patogenul a ajuns la semințe.

Petele de pe semințe sunt de culoare mai închisă, aproape negre [Iacob et al., 1998; Popescu, 2005; Hatman et al., 1989]. După Comes et al. (1982), embrionul cariopselor infectate are culoare galben – brună, puterea germinativă fiind scăzută în astfel de situații.

Important de reținut

La soiurile rezistente petele nu evoluează, rămânând mici. De regulă nu prezintă halou galben sau clorotic decât excepțional. La soiurile sensibile, petele se extind crescând în dimensiuni. De jur împrejur, aceste pete au o zonă galbenă [Smedegard-Petersen, 1971; Tekauz, 1985].

De multe ori simptomele produse de Pyrenophora teres pot fi confundate cu cele produse de fungul Cochliobolus sativus. De aceea, diagnosticul trebuie confirmat pria analize de laborator.

Realizarea infecțiilor

Infecțiile pot apărea în culturile de orz încă din toamnă.

Primele infecții se pot datora miceliului din semințe, ascosporilor eliberați de ascele din peritecii cât și conidiilor care iernează pe resturile culturilor infectate. În timpul vegetației, conidiile produc infecții secundare repetate [Popescu, 2005].

Supraviețuirea patogenului peste anotimpul de iarnă

Pyrenophora teres supraviețuiește pe resturile vegetale ale vechii culturi sub formă de micelii și pseudotecii brune [Smedegard – Petersen, 1972; Popescu, 2005].

Foarte importantă este supraviețuirea patogenului în semințele bolnave (inocul primar), fie la suprafața lor, fie sub pericarp [Singh & Chand, 1985].

Înmulțirea patogenului pe samulastra de orz și pe poacee sălbatice duce la un plus de inocul [Brown et al., 1993).

Condiții climatice favorabile infecțiilor

Patogenul se dezvoltă foarte bine în perioadele caracterizate de umezeală (sursa de inocul crește) – [Mclean et al., 2009].

Infecțiile cele mai periculoase la orz au loc atunci când umezeala persistă pe frunze 10 până la 30 de ore și chiar mai mult. În astfel de condiții, când umiditatea este aproape de maxim (100%) și temperaturile sunt cuprinse între 15 și 25°C (optim 22°C), sporularea ciupercii este maximă.

În timpul sporulării petele capătă aspect catifelat, semn că s-au format conidioforii și conidiile ciupercii [Chuhina, 2008]. Precipitațiile continue favorizează infecțiile masive [Jordan, 1981].

Epidemiologia bolii

După Murray et al. (1998), Pyrenophora teres este un patogen cu un ciclu de viață policiclic. În cadrul ciclului de viață există o generație telomorfă sau sexuată (pseudotecii cu asce și ascospori) și mai multe generații anamorfe sau asexuate (conidii).

Importanță deosebită în răspândirea bolii o au conidiile (forma anamorfă) și mai puțin ascosporii (responsabili de infecțiile primare).

Răspândirea conidiilor la distanță se face cu ajutorul curenților de aer în interiorul culturii. Vântul diseminează conidiile pe distanțe mari, dar nu atât de mari pe cât se crede. Deadman & Cooke (1989) arată în studiile lor că, cu cât distanța crește cu atât numărul de conidii capturate scade.

Concluzia lor este că, infecțiile sunt produse de conidiile antrenate de curenții de aer din interiorul culturilor și mai puțin de conidiile aduse de vânt din alte câmpuri vecine.

Ascosporii sunt expulzați forțat din pseudotecii în prezența umidității [Shipton et al., 1973].

Managementul integrat al „pătării reticulare a frunzelor de orz”

În cadrul sistemului de combatere integrată există serie de măsuri care trebuie utilizate echilibrat pentru a ține sub control această helmintosporioză a orzului.

În ultimii ani, Pyrenophora teres a câștigat teren, fiind tot mai prezentă în culturile de orz (au crescut suprafețele cultivate). Semințele de orz, deși certificate, se pare că sunt infectate totuși, altfel nu se explică incidența și severitatea bolii tot mai ridicate, încă din toamnă.

De aceea, se recomandă îmbinarea măsurilor profilactice cu cele chimice și biologice pentru ținerea sub control a pătării reticulare.

Factorii care susțin infecțiile sunt:

• Rotațiile scurte;
• Lucrările minimale ale solului;
• Semănatul devreme;
• Densitatea mare a plantelor;
• Rezistența la fungicide;
• Soiurile sensibile;
• Precipitațiile continue [Locke, 1982; Gupta și Loughman, 2001; Doyle, 2005; Popescu, 2005] .

Măsuri profilactice

Pentru succes în combatere și prevenirea daunelor, respectarea măsurilor profilactice este esențială.

Se recomandă:

• Utilizarea soiurilor rezistente.
• Utilizarea semințelor sănătoase, certificate este esențială în prevenție, deoarece pe semințe patogenul poate fi prezent. După Youcef-Benkada et al. (1994), semințele bolnave pot contribui la introducerea patogenului în zone unde acesta nu era prezent.
• Evitarea monoculturii.
• Rotația culturilor. Pentru a preveni infecțiile, rotația ar trebui să fie de minim doi ani între culturile de orz [Duczek et al., 1999].
• Distanța dintre culturile noi și vechi ar trebui să treacă de 500 m, pentru a preveni infecțiile realizate de ascosporii și conidiile aduse de vânt.
• Distrugerea samulastrei.
• Tehnologii convenționale de cultură care se bazează pe lucrările solului.
• Respectarea epocii optime de semănat. În cazul acestui patogen, semănatul timpuriu favorizează infecțiile. Într-un studiu publicat în 1987, Delserone & Cole arată că, în culturile semănate devreme, intensitatea atacului a fost mult mai ridicată iar în cele semănate mai târziu a fost mai scăzută.
• Eliminarea sau reducerea sursei de inocul din câmpuri [Popescu, 2005; Liu et al., 2011]. Sursa de inocul poate fi redusă prin arături la 15 – 20 cm. Această lucrare este necesară deoarece pseudoteciile își pot păstra viabilitatea timp de aproape 9 luni iar microscleroții 2 ani [Piening, 1967; Ali – Haimoud et al., 1993].
• Fertilizarea echilibrată cu azot. Este cunoscut că azotul favorizează dezvoltarea patogenilor în general, deoarece duce la creșterea umidității în interiorul culturii [Iordan & Hutcheon, 1984; Popescu, 2005].

Măsuri chimice

În cadrul strategiei de combatere, măsurile chimice dețin ponderea în prezent. Tratarea semințelor și aplicările foliare în timpul sezonului de vegetație sunt importante în controlul pătării reticulare a orzului.

Tratarea semințelor este esențială. Fungicidele omologate în țara noastră pentru tratarea semințelor sunt:

• Fludioxonil + protioconazol + tebuconazol;
• Difenoconazol + fludioxonil + tebuconazol;
• Fludioxonil + triticonazol;
• Fluxapyroxad;
• Triticonazol [după aplicația Pesticide 2.24.3.1, 2024].

Tratamentele în vegetație trebuie făcute la momentele optime, ținându-se cont și de pragul economic de dăunare (PED). În cazul pătării reticulate, PED – ul este de 20% intensitate de atac la începutul înspicării.

Scopul tratamentelor este de a menține libere de patogen primele trei frunze, mai ales în timpul umplerii boabelor. La orz, în mod special, frunzele 2 și 3 sunt foarte importante pentru viitoarea producție (la grâu este importantă frunza stindard) – Weppler & Hollaway, 2004; Popescu, 2005].

Momente optime de aplicare a fungicidelor:

• La apariția ultimei frunze (stindardul):
• La începutul înspicării când PED-ul este de 20% intensitate.

În primăverile umede, când patogenul se instalează devreme în culturi se pot face tratamente și la începutul alungirii paiului (GS 30 – 33). Acest tratament protejează de infecție frunza 2 (prima de sub steag) care se implică în producție într-un procent cuprins între 20 – 40%.

Tratamentul de la apariția primelor spice (GS 49) protejează frunza 3 care se implică în producția finală în procent de 10 până la 15% [Dunne, 2002]. Frunza steag sau stindardul este implicată cel mai puțin în producția finală (5 – 9%).

Tratamentele efectuate în stadii timpurii (GS 12) nu și-au dovedit eficacitatea.

În anii cu infecții masive poate fi necesar și un tratament în stadiul GS 58 pentru a reduce severitatea bolii.

Fungicidele omologate în România pentru combaterea pătării reticulare a orzului (dar și pentru alți patogeni ai cerealelor) sunt:

• Azoxistrobin;
• Azoxistrobin + protioconazol;
• Bixafen +spiroxamină + trifloxistrobin;
• Protioconazol + tebuconazol;
• Benzovindiflupir + protioconazol;
• Benzovindiflupir;
• Metrafenonă;
• Azoxistrobin + difenoconazol + tebuconazol;
• Protioconazol + trifloxistrobin;
• Protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin;
• Bixafen + tebuconazol;
• Difenoconazol;
• Fenpropidin;
• Piraclostrobin;
• Fluxapyroxad;
• Fluxapiroxad + piraclostrobin
• Fluxapyroxad + metconazol;
• Fluxapyroxad + mefentrifluconazol;
• Mefentrifluconazol + piraclostrobin;
• Mefentrifluconazol;
• Metconazol;
• Protioconazol;
• Tebuconazol;
• Tebuconazol + trifloxistrobin;
• Bixafen + protioconazol;
• Boscalid + kresoxim metil;
• Proquinazid + protioconazol;
• Folpet;
• Kresoxim – metil + mefentrifluconazol [după aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].

Măsuri biologice

Agenții biologici pot fi introduși în strategiile de management actuale ale pătării reticulare a orzului, mai ales la tratarea semințelor (în fermele ecologice cât și în cele convenționale).

Atunci când se utilizează agenții biologici, fermierii trebuie să respecte cu strictețe măsurile de prevenție pentru a avea succes în combatere.

Introducerea unui tratament biologic în sistemele de combatere integrată poate diminua poluarea mediului și reziduurile de fungicide ce pot rămâne în cariopse, mai ales atunci când nu se respectă timpii de pauză.

Interes există în prezent pentru mai mulți agenți de biocontrol: Trichoderma sp., Clonostachys rosea izolat IK726, Pseudomonas chlororaphis MA 342, Bacillus subtilis etc [Copping, 2004; Jensen et al., 2016; Moya et al., 2018].

În anul 2004, Pseudomonas chlororaphis MA 342 era comercializat sub numele de Cedomon (BioAgri AB, Stockholm, Suedia) – Anon., 2004. Copping (2004) susținea că este singurul biopreparat care poate fi utilizat în combaterea pătării reticulare a orzului, fie ca tratament la semințe, fie ca tratament foliar.

A urmat o perioadă în care produsul nu a mai primit aprobare, în special din cauza prezenței unui metabolit (DDR) cu proprietăți mutagene [EFSA, 2020].

În prezent, Pseudomonas chlororaphis MA 342 a primit aprobare pentru utilizare la cereale doar ca tratament la semințe. Aprobarea este datată 01.03.2023. Omologarea va expira în anul 2038 [după Official Journal of the European Union, 2023]. În România nu apare pe lista substanțelor omologate.

Bibliografie:

• Akhavan, A., Turkington, T., Askarian, H., Tekauz, A., Xi, K., Tucker, J. R., et al., 2016. Virulence of Pyrenophora teres populations in western Canada. Can. J. Plant Pathol. 38, 183 – 196.
• Ali-Haimoud, D. E. Mostafa, M. Barrault, G. and Albertini, L., 1993. Evaluation of organisms antagonistic to the sclerotoid organs of Drechslera teres, the causal agent of barley net blotch. Plant Disease 77: 1251 – 1255.
• Anon., 2004. Council of the European Commission. Directive concerning the inclusion of Pseudomonas chlororaphis in Annex I of Directive 91/414/EEC. Official Journal of the European Commission, No L98, 15.04.97, 1 – 19.
• Backes A., Guerriero G., Ait Barka E. and Jacquard C., (2021). Pyrenophora teres: Taxonomy, Morphology, Interaction With Barley, and Mode of Control. Front. Plant Sci. 12:614951.
• Brown, M. P., Steffenson, B. J., Webster, R. K., 1993. Host range of Pyrenophora teres f. teres isolates from California. Plant Dis. 1993, 77, 942 – 947.
• Chuhina, I. G. (N. I. Vavilov Institute, St. Petersburg, Russia). 2008. Lonicera edulis. In A. N. Afonin, S. L. Greene, N. I. Dzyubenko, A. N. Frolov (eds.). 2008. Interactive Agricultural Ecological Atlas of Russia and Neighboring Countries. Economic Plants and their Diseases, Pests and Weeds [Online]. Disponibil pe http://www.agroatlas.ru/en/content/related/Lonicera_edulis/.
• Copping, L. G., 2004. The manual of biocontrol agents. Third Edition of the Biopesticide Manual. British Crop Protection Council (BCPC), UK.
• Comes I., Lazăr A., Bobeș I., Hatman M., Drăcea A. E., 1982. Fitopatologie, Editura Didactică și Pedagogică București, 455 p.
• Delserone, L. M. and Cole, H. Jr., 1987. Effect of planting date on development of net blotch epidemics in winter barley in Pennsylvania. Plant Disease 71: 438 – 441.
• Doyle, A., 2005. Resistance hasn’t gone away. Crop Protection Supplement 2005, Irish Farmers Journal, April 2005.
• Duczek, L. J., Sutherland, K. A., Reed, S. L., Bailey, K. L., and Lafond, G. P., 1999. Survival of leaf spot pathogens on crop residues of wheat and barley in Saskatchewan. Can. J. Plant Pathol. 21, 165 – 173.
• Dunne, B., 2002. Disease control strategy in spring barley. Crop Protection Supplement 2002, Irish Farmers Journal, April 2002.
• Gupta, S. and Loughman, R., 2001. Current virulence of Pyrenophora teres in Western Australia. Plant Disease 85: 960 – 966.
• Hatman M., Bobeș I., Lazăr A., Gheorghieș C., Glodeanu C., Severin V., Tușa C., Popescu I., Vonica I., 1989, Fitopatologie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 468 p.
• Iacob V., Ulea E., Puiu I., 1998 – Fitopatologie agricolă, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași, 214 p.
• Jensen, B., Lübeck, P. S., and Jørgensen, H. J. L., 2016. Clonostachys rosea reduces spot blotch in barley by inhibiting prepenetration growth and sporulation of Bipolaris sorokiniana without inducing resistance. Pest Manag. Sci. 72, 2231–2239.
• Jordan, V. W. L., 1981 – Aetiology of barley net blotch caused by Pyrenophora teres and some effects on yield. Plant Pathology 30: 77 – 87.
• Jordan, V. W. L. and Allen, E. C., 1984. Barley net blotch: influence of straw disposal and cultivation methods on inoculum potential, and on incidence and severity of autumn disease. Plant Pathology 33: 547 – 559.
• Lightfoot, D. J., and Able, A. J. (2010). Growth of Pyrenophora teres in planta during barley net blotch disease. Australas. Plant Pathol. 39, 499–507.
• Liu, Z., Ellwood, S. R., Oliver, R. P., and Friesen, T. L. (2011). Pyrenophora teres: profile of an increasingly damaging barley pathogen. Mol. Plant Pathol. 12, 1 – 19.
• Locke, T., 1982. Net blotch of barley. Ministry of Agriculture, Fisheries and Food Reference Book No. 256 (81).
• McLean, M. S., Howlett, B. J., Hollaway, G. J., 2009. Epidemiology and control of spot form of net blotch (Pyrenophora teres f. maculata) of barley: A review. Crop Pasture Sci. 2009, 60, 303 – 315.
• Moya, P. A., Girotti, J. R., Toledo, A. V., and Sisterna, M. N., 2018. Antifungal activity of Trichoderma VOCs against Pyrenophora teres, the causal agent of barley net blotch. J. Plant Prot. Res. 58, 45 – 53.
• Murray T. D., Parry D. W., Cattlin N. D., 2009. Diseases of small grain cereal crops, Manson Publishing Ltd, 142 p.
• Popescu G., 2005. Tratat de patologia plantelor, vol. II, Ed. Eurobit, 341 p.
• Piening, L. J., 1967, Note on the effect of N, P and K in several Alberta soils on the resistance of Gateway barley to the net blotch disease. Canadian Journal of Plant Science 47: 713 – 715.
• Singh, M., and J. N. Chand. 1985. Studies on the survival of Helminthosporium teres incitant of net blotch of barley. Indian Phytopathol. 38: 659 – 661.
• Shipton, W. A. Khan, T. N. and Boyd, W. J. R., 1973. Net blotch of barley. Review of Plant Pathology 52: 269 – 290.
• Smedegaard-Petersen, V., 1971. Pyrenophora teres f. maculata f. nov. and Pyrenophora teres f. teres in Denmark. K. Vet. Landbohosjk. Arsskr. 1971: 124 – 144.
• Smedegaard-Petersen, V., 1972. The perithecial and pycnidial stages of Pyrenophora teres and Pyrenophora graminea in Denmark. Friesia 10: 61 – 85.
• Tekauz, A. 1985. A numerical scale to classify reactions of barley to Pyrenophora teres. Can. J. Plant Pathol. 7: 181-183.
• Weibull, J., U. Walther, K. Sato, A. HabekuB, D. Kopahnke and G. Proeseler, 2003. Diversity in resistance to biotic stresses. In: R. von Bothmer, Th. van Hintum, H. Kniipffer and K. Sato (eds), Diversity in Barley (Hordeum vulgare), pp. 143 – 178.
• Weppler, R. and Hollaway, G., 2004. Cereal foliar fungicides 2004.
• Youcef – Benkada, M. Bendahmane, B. S. Barrault, A. A. S. Y. G. and Albertini, L., 1994. Effects of inoculation of barley inflorescences with Drechslera teres upon the location of seed-borne inoculum and its transmission to seedlings as modified by temperature and soil moisture. Plant Pathology 43: 350 – 355.
• ***EFSA (European Food Safety Authority), 2020. Statement on the translocation potential by Pseudomonas chlororaphis MA342 in plants after seed treatment of cereals and peas and assessment of the risk to humans. https://doi.org/10.2903/j.efsa.2020.6276.
• ***Official Journal of the European Union, 2023. COMMISSION IMPLEMENTING REGULATION (EU) 2023/223 of 27 January 2023 renewing the approval of the active substance Pseudomonas chlororaphis strain MA 342 in accordance with Regulation (EC) No 1107/2009 of the European Parliament and of the Council concerning the placing of plant protection products on the market, and amending the Annex to Commission Implementing Regulation (EU) No 540/201, 1 – 6, disponibil pe https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:32023R0223.
• Șef lucrări Dr. Ing. Cotuna Otilia, FACULTATEA DE AGRICULTURĂ – USV „Regele Mihai I” din Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor.