15.5 C
București
vineri, 26 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricolePeste 50 de crame noi au fost autorizate în ultimele 10 luni

Peste 50 de crame noi au fost autorizate în ultimele 10 luni

Industria viticolă din România își continuă ascensiunea, peste 50 de crame noi fiind autorizate în ultimele 10 luni, arată datele ONVPV, analizate de Wines of România.

De asemenea, producția de vin a fost mai mare cu 15% comparativ cu 2022, deși a provenit de pe o suprafață totală de viță-de-vie ușor redusă față de anii trecuți.

Anul acesta, la sfârșitul lunii ianuarie, lista cramelor autorizate pentru producerea vinurilor cu Denumire de Origine Controlată (DOC), Indicație Geografică (IG) sau a vinurilor varietale a ajuns la 473, de la 422, câte erau înregistrate în aprilie 2023.

Soiurile locale, din ce în ce mai preferate de producători

Conform datelor agregate de Wines of România, se poate observa că în ultimii trei ani producătorii și-au mutat atenția către soiurile autohtone, pentru care se remarcă o tendință de creștere din punct de vedere al suprafețelor cultivate, în timp ce suprafețele cultivate cu soiuri internaționale, struguri-vedetă, au fost ușor reduse.

De asemenea, a crescut apetitul producătorilor locali pentru cultivarea unor soiuri mai puțin întâlnite, cum ar fi Syrah, Cabernet Franc sau Viognier.

„Observăm că se conturează timid, dar evident, o tendință către revalorizarea soiurilor autohtone. Piața internă nu va putea absorbi în totalitate producția de vin, iar orientarea
spre piețele internaționale devine tot mai plauzibilă.

Consumatorii din aceste piețe sunt din ce în ce mai atrași de soiurile locale și regionale, care reflectă identitatea și specificul zonei de proveniență. În paralel, se remarcă o creștere a interesului consumatorilor autohtoni pentru diversitatea ofertei, fapt ce denotă o incipientă
patrimonializare a soiurilor autohtone.

Avem speranța că această evoluție va conduce la un consum de vin nu doar crescut, ci și mai rafinat în anii ce urmează,” Marinela Ardelean, expert internațional în vin și fondator al platformei Wines Of România.

Cum arată suprafața de viță de vie în România

Dintre „strugurii internaționali”, singurul cu o evoluție pozitivă din punct de vedere al suprafeței cultivate în 2023 a fost Chardonnay, cu o creștere de 50 de hectare anul trecut și ajungând în prezent la un total de 2077 de hectare.

Când vine vorba de soiurile autohtone, cea mai semnificativă creștere a suprafeței de cultivare a fost înregistrată de Busuioaca de Bohotin, de la 785 la 912 hectare, în timp ce soiul românesc cel mai cultivat, Feteasca regală, și-a consolidat poziția, crescând în
2023 de la 12.007 la 12.083 hectare.

Și soiul Feteasca neagră a crescut de la 3316 la 3384 de hectare, în timp ce noua vedetă din Oltenia, Negru de Drăgășani, a înregistrat o creștere de la 62 la 68 de hectare. În schimb, Feteasca albă a pierdut peste 100 de hectare, ajungând de la 12.032 hectare în 2021 la 11.931 hectare la sfârșitul lui 2023 O scădere de 30 de hectare a suprafeței cultivate a cunoscut și soiul mai rustic – Crâmpoșia.

Pentru celelalte soiuri românești, suprafețele au rămas similare. Soiurile internaționale s-au menținut, în mare, la suprafețe cultivate similare cu cele înregistrate în ultimii trei ani.

Variații mai semnificative au fost înregistrate la soiul Aligote, cu o scădere de aproape 80 de hectare, dar și la Merlot, Pinot gris, Sauvignon blanc și Riesling italian ale căror suprafețe de cultivare au scăzut ușor, cu doar 30-40 de hectare fiecare.

Ca și noutate a ultimilor ani, preferințele producătorilor români s-au îndreptat către
soiuri mai puțin populare în România, dar care pot avea rezultate mai interesante în
terroir-urile în care sunt cultivate.

Astfel, soiul Syrah a crescut cu 28 de hectare, Viognier aproape și-a dublat suprafața, de la 27 la 43 de hectare, Riesling de Rin a crescut cu aproape 70 de hectare, iar Cabernetul Franc a mai câștigat 23 de hectare, de la 145 la un total de 168 de hectare.

Despre Wines of România

Wines of România este un proiect 100% privat, puternic ancorat în dezvoltarea sustenabilă a succesului local și internațional al vinului românesc. Fondată de Marinela Ardelean, expert în vin și co-organizator al festivalului RO-WINE, platforma Wines of România reprezintă un univers digital dedicat vinurilor autohtone, iubitorilor de vin, achizitorilor, producătorilor și investitorilor.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Atenţionare de călătorie MAE: Restricţii de circulaţie pentru camioanele de mare tonaj în Ungaria

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Ungaria că Ministerul...

Musca cireselor – monitorizare și combatere

Unul dintre cei mai importanți dăunători la cultura cireșului este musca europeană a cireșului Rhagoletis cerasi, popular musca cireselor...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole