Comisia Europeană va pregăti o propunere pentru „a reduce povara administrativă” care apasă asupra agricultorilor, a anunţat joi preşedinta executivului UE, Ursula von der Leyen, pentru a încerca să răspundă furiei din sector, transmite AFP.
Ea a promis că propunerea va fi „gata la timp” pentru viitoarea reuniune a miniştrilor agriculturii ai statelor membre, prevăzută la 26 februarie la Bruxelles.
Acordul comercial aflat în discuţie cu ţările sud-americane din MERCOSUR este o sperietoare pentru sectorul agricol european, chiar dacă Bruxellesul a recunoscut la începutul săptămânii că, în acest stadiu, „nu sunt întrunite condiţiile” pentru semnarea lui.
În marja summitului UE, von der Leyen a avut o întâlnire joi după-amiază cu reprezentanţi ai Copa-Cogeca, organizaţie a sindicatelor agricole majoritare în UE, a anunţat aceasta pe reţeaua X (ex-Twitter).
La întâlnire au luat parte şi şefii guvernelor belgian şi olandez, precum şi delegaţi ai unor organizaţii agricole belgiene.
Anunţul de joi al Comisiei survine în timp ce mii de manifestanţi veniţi din mai multe ţări şi în jur de 1.200 de tractoare au invadat joi străzile din Bruxelles, ca ecou al furiei din sectorul agricol european.
Citește mai multe știri agricole accesând acest link.