Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
Comisia Europeană a anunţat marţi că are în vedere adoptarea unei noi derogări de la regulile referitoare la terenul nelucrat prevăzute în Politica Agricolă Comună (PAC), care sunt criticate vehement de fermierii care protestează în întreaga Europă, informează AFP.
Nouă Politica Agricolă Comună impune lăsarea a 4% din teren nelucrat. Executivul comunitar va examina joi o propunere referitoare la „o derogare temporară de la aceste reguli”, în continuarea scutirii acordată în 2023, ca urmare a războiului din Ucraina, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer.
Mai multe state europene, inclusiv Franţa şi România, au cerut o prelungire a acestei derogări.
La reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AGRIFISH), care a avut loc săptămâna trecută, la Bruxelles, ministrul român al agriculturii, Florin Barbu, a solicitat din nou derogări de la standardele 7 şi 8 privind bunele condiţii agricole şi de mediu (rotaţia culturilor şi condiţia de a lăsa nelucrată 4% din suprafaţa fermei), explicând că „atât timp cât noi nu putem rezolva problemele fermierilor români – vorbim aici de directive şi regulamentele Uniunii Europene – cred că trebuie să plecăm acasă atât noi, ca miniştri, cât şi comisarul european”.
Citește mai multe știri agricole accesând acest link.